Patru localități din comuna Aghireșu vor beneficia de apă potabilă. Investiție de 5,4 milioane de lei

Spread the love

   Locuitorii localităților Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu vor beneficia de apă potabilă, în urma lucrărilor realizate de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă Someș.

 Până la acest moment, au fost instalate 14 km de conducte de apă și 429 de branșamente pentru locuitorii celor patru sate menționate.

 Potrivit autorităților, în prezent se fac ultimele verificări pentru ca oamenii să folosească apa fără probleme.

În viitor, se va realiza și sistemul de canalizare, pentru a evita risipa de apă.

 „După finalizarea recepției, vom pune în funcțiune noua rețea de apă, astfel încât gospodăriile vizate de proiect să fie în cel mai scurt timp posibil alimentate cu apă potabilă de cea mai bună calitate.

Odată cu finalizarea acestei investiții, întreaga comună beneficiază de acest serviciu edilitar.

Totodată, în baza unor investiții viitoare, finanțate din fonduri publice și europene, ne dorim să extindem și rețeaua de canalizare, pentru a le oferi oamenilor o opțiune civilizată și nepoluantă de evacuare a apelor uzate”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

 Apa a fost distribuită către cele patru sate din comuna Aghireșu, iar investiția a fost realizată prin fondurile alocate de Consiliul Județean Cluj și utilizate de Compania de Apă Someș.

 De asemenea, pentru ca rețeaua să funcționeze fără probleme, au fost construite atât o stație de pompare, cât și un rezervor de înmagazinare a apei, cu o capacitate de 100 mc.

 Articol scris de Alina PetricCitiți monitorulcj.

ro și pe Google News CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns