Barack şi Michelle Obama, îndemn de susţinere pentru Kamala Harris la Convenţia Democrată: „America, speranţa revine”

Spread the love

Fostul preşedinte Barack Obama şi soţia lui, Michelle Obama, au făcut apel marţi la naţiune să o susţină pe Kamala Harris în cursa pentru Casa Albă.

Barack şi Michelle Obama, îndemn de susţinere pentru Kamala Harris la Convenţia Democrată: „America, speranţa revine” În cadrul unor discursuri adresate Convenţiei Naţionale Democrate, fostul preşedinte american şi soţia acestuia i-au îndemnat pe alegătorii americani prezenţi la eveniment să o susţină pe Kamala Harris în cursa pentru preşedinţia SUA, scrie Associated Press.

„America, speranţa revine”, a declarat fosta Primă Doamnă în cadrul discursului.

La scurt timp după, Michelle Obama l-a adus în discuţie şi pe Donald Trump, spunând în legătură cu acesta  că „viziunea sa limitată şi îngustă asupra lumii l-a făcut să se simtă ameninţat de existenţa a doi oameni harnici, foarte educaţi, de succes, care s-au întâmplat să fie de culoare”.

Vezi mai multe articole din categoria externe Totodată, Barack Obama a insistat că naţiunea este pregătită să o aleagă pe Kamala Harris, care ar putea deveni prima femeie preşedinte a SUA.

 În plus, acesta a subliniat pericolul prezentat de Donald Trump în ipoteza unei reveniri la Casa Albă.

„A ucis un acord bipartizan privind imigraţia, care ar fi ajutat la securizarea frontierei noastre sudice, deoarece a crezut că încercarea de a rezolva de fapt problema ar afecta campania sa”, a declarat Obama în cadrul discursului, scrie BBC.

„Nu pare să îi pese dacă mai multe femei îşi pierd libertatea de reproducere, deoarece acest lucru nu îi va afecta viaţa”, a continuat el.

În cadrul discursului său, Barack Obama a afirmat că „restul lumii urmăreşte” ce se întâmplă la alegerile din noiembrie din SUA.

„Nicio naţiune, nicio societate nu a încercat până acum să construiască o democraţie atât de mare şi diversă ca a noastră – una în care loialitatea şi comunitatea noastră sunt definite nu de rasă sau sânge, ci de un crez comun”, spune el, notează BBC.

Fostul preşedinte american a adăugat că „dacă fiecare dintre noi îşi face partea în următoarele 77 de zile” şi „lucrăm aşa cum nu am mai lucrat niciodată”, Kamala Harris va fi ales preşedinte.

Barack Obama şi Michelle Obama şi-au anunţat public sprijinul pentru Kamala Harris la câteva zile după ce Joe Biden s-a retras din cursa prezidenţială, punând astfel capăt speculaţiilor privind o posibilă candidatură din partea lui Michelle.

Lasă un răspuns