Dan Petrescu, despre victoria CFR Cluj cu Maccabi Petah Tikva: „Au jucat toți pentru echipă”.

Spread the love

   CFR  Cluj a disputat, joi seară, partida cu Maccabi Petah Tikva, în manșa a doua a turului 3 din preliminariile Conference League, încheiată cu scorul 1-0, iar echipa lui Dan Petrescu a reușit calificarea în play-off.

 În cadrul conferinței de după meci, Dan Petrescu s-a arătat foarte mulțumit de toți jucătorii, declarând că jucătorii CFR Cluj s-au dăruit în ultimele meciuri, ceea ce le-a adus victorie după victorie.

 „Nu mă așteptam să fie o săptămână așa de bună, să câștigăm trei meciuri la rând.

Îmi pare bine pentru club, pentru jucători care s-au dăruit în aceste meciuri, au jucat toți pentru echipă.

Important e că nu am primit gol, dar cel mai important a fost că ne-am calificat.

Era vital, mai ales că am și sacrificat meciurile de campionat.

Am schimbat și am făcut două echipe, ar fi fost păcat.

”, a declarat Dan Petrescu.

 De asemenea, antrenorul CFR Cluj a vorbit și despre noul portar al clubului, Mihai Popa, spunând că este un portar de valoare și speră ca lipsa experienței de apărare să nu fie o problemă.

 „Sava era și el un portar fără experiență și a apărat excelent și sezonul trecut și anul acesta.

N-am ce să-i reproșez lui Sava, iar portarul care a venit este un portar de valoare.

N-a apărat, acesta este singurul lucru care mă sperie, dar până la urmă trebuie să-i dăm încredere și țin minte când eram la Voluntari că l-am dorit foarte mult.

Acum dacă nu a jucat e o problemă, asta e clar.

Sper să nu fie atât de mare.

Este un băiat serios, antrenorul de portari îl știe foarte bine și sper să facă cu Popa ce a făcut cu Sava.

”, a mai declarat antrenorul CFR Cluj.

 Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns