Bavarian Nordic solicită aprobarea UE pentru a extinde vaccinul împotriva mpox la adolescenţi Compania daneză Bavarian Nordic a anunţat vineri că a transmis date autorităţii de reglementare a medicamentelor din Uniunea Europeană pentru a-i fi aprobată extinderea utilizării vaccinului împotriva variolei maimuţei la adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 17 ani, potrivit Reuters.
Mpox a fost declarată o urgenţă globală de sănătate publică de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, copiii şi adolescenţii fiind deosebit de vulnerabili la boală.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Copiii şi adolescenţii sunt afectaţi în mod disproporţionat de mpox în focarul aflat în curs de desfăşurare în Africa, subliniind importanţa şi urgenţa extinderii accesului la vaccinuri şi terapii pentru această populaţie vulnerabilă”, a transmis directorul general al companiei daneze, Paul Chaplin, prin intermediul unui comunicat.
Dacă Agenţia Europeană a Medicamentului îşi va da acordul, vaccinul ar putea fi folosit în cazul adolescenţilor spre finalul anului.
De asemenea, compania pregăteşte un studiu clinic care va evalua siguranţa vaccinului la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 12 ani.