Garsonieră din Dej, cuprinsă de flăcări! Un bărbat a fost transportat la spital.

Spread the love

   Joi seară, pompierii clujeni au intervenit pe strada 1 Mai din municipiul Dej, județul Cluj, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o garsonieră.

  În urma incidentului, 15 locatari ai blocului au fost evacuați, iar un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a incendiului, conform pompierilor clujeni, este o neglijență privind fumatul.

 „Pompierii din cadrul Detașamentului Dej, alături de forțe din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, au intervenit în această seară pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o garsonieră, situată într-un bloc de locuințe de pe strada 1 Mai din municipiul Dej.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară și un echipaj SMURD, unde au găsit aproximativ 10mp de deșeuri ce ardeau într-o garsonieră situată la etajul 4 din 4, al blocului de locuințe.

Pompierii au acționat pentru evacuarea a 15 locatari din bloc și pentru lichidarea focarului din garsonieră.

Două persoane au fost consultate de către echipajul SMURD, dintre care un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Acesta era în stare de conștiență și era cooperant.

Conform cercetărilor preliminare a rezultat că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la o neglijență privind fumatul.

”, a transmis ISU Cluj.

 Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns