Şeful Corpului de control de la Ministerul Sănătăţii a demisionat, în urma cazurilor pacienţilor morţi într-un spital din Bucureşti

Spread the love

  Sorin Luca, şeful Corpului de control de la Ministerul Sănătăţii, a demisionat, în urma situaţiei create la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti, a anunţat, miercuri, 14 august, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.

  „A considerat că e oportun să-şi dea demisia într-o astfel de situaţie”, a precizat Alexandru Rafila.

În cadrul Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf.

Pantelimon” din Bucureștii ar fi decedat, în perioada 4 – 7 aprilie, 20 de pacienţi din cauza administrării incorecte a unui medicament.

 Ministerul Sănătăţii a trimis în luna aprilie Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf.

Pantelimon”, în urma unor sesizări înregistrate și potrivit cărora, în decurs de câteva zile 20 de pacienți internați la ATI ar fi murit din cauza administrării incorecte a unui medicament.

Tot în luna aprilie, Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii, condus de Sorin Luca, a concluzionat că nu erau probleme la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a admis, joi, 8 august, cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon acuzate că ar fi provocat decesul unui pacient.

Cele două cadre medicale sunt acuzate de procurori de omor calificat în cazul unui pacient de 54 de ani din Secția ATI.

Anchetatorii susțin că cele două doctorițe au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI, prin scăderea dozei de nonadrenalină.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns