Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august are o profunzime aparte în Ardeal datorită icoanei făcătoare de minuni de la mănăstirea Nicula.
Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.
În contextul minivacanței, prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din data de 15 august, și a pelerinajului care va avea loc la mănăstirea Nicula, din județul Cluj, jandarmii clujeni au transmis recomandări, având în vedere numărul ridicat de participanți care este așteptat.
„În perioada 15-18 august a.
c.
, efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile «Ștefan Cicio-Pop» Cluj-Napoca vor fi mobilizate pentru asigurarea ordinii și siguranței publice la evenimentele importante din județul Cluj.
Astfel, în zilele de 14 și 15 august, peste 200 de jandarmi vor fi prezenți la mănăstirea «Adormirii Maicii Domnului» din localitatea Nicula pentru a supraveghea desfășurarea slujbelor religioase și a garanta siguranța tuturor participanților.
Jandarmii vor colabora cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu pentru asigurarea ordinii publice, prevenirea și descurajarea faptele antisociale și îndrumarea persoanelor, atât în proximitatea locurilor de desfășurare a evenimentelor, cât și pe traseele de deplasare.
Pentru ca acest eveniment să se desfășoare în condiții de siguranță, vă recomandăm să respectați indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine, să adoptați un comportament civilizat și respectuos față de cei din jur, atunci când vă aflați în zone aglomerate să acordați o atenție sporită modului de păstrare a bunurilor și obiectelor personale, pentru a preveni pierderea sau sustragerea acestora, să acordați mare atenție copiilor care vă însoțesc, să evitați implicarea în conflicte de orice natură, iar dacă sunteţi martorii unor fapte antisociale sau aţi fost victima unei infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de jandarmi sau apelaţi numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112”, a transmis Jandarmeria din Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro