Petrescu, după victoria cu Unirea Slobozia: „Aveam mare nevoie de aceste trei puncte”

Spread the love

   Dan Petrescu a vorbit despre victoria obținută cu Unirea Slobozia, spunând că CFR Cluj avea „mare nevoie de aceste trei puncte”.

  După două înfrângeri, ultima fiind pe teren propiu împotriva „U Cluj”, CFR Cluj a reușit să obțină victoria cu Unirea Solobozia în etapa a cincea din Superliga.

 Meciul s-a încheiat cu 3 la 0 pentru „feroviarii” noștri, iar Dan Petrescu a declarat că echipa avea „mare nevoie de aceste trei puncte”.

 „Aveam mare nevoie de aceste trei puncte.

Era ca o finală pentru noi.

Ultimele două meciuri acasă le-am pierdut, poate și nemeritat.

Un meci aproape perfect pentru că au marcat și ei un gol, dar a fost offside.

În rest, nu îmi aduc aminte vreo ocazie a celor de la Unirea Slobozia.

Sunt foarte mulțumit de acest rezultat, de atitudinea băieților.

Ținând cont că am schimbat 10 jucători de la meciul din Europa, în afară de Sava, toți ceilalți au jucat, unii dintre ei pentru prima oară și am jucat împotriva unei echipe care eu cred că se bate la play-off.

Mă bucur pentru jucătorii care au intrat.

N-a fost ușor pentru ei.

”, a declarat antrenorul CFR Cluj.

 De asemenea, Dan Petrescu a vorbit și despre suporterii CFR Cluj, spunând că anul acesta sunt o surpriză plăcută.

 „Aș vrea să menționez că anul acesta publicul este o surpriză plăcută.

Și la victorii și la înfrângeri au fost alături de noi.

Le-am zis la jucători înainte de meci că suntem datori pentru că am pierdut acasă două meciuri.

Chiar au fost alături de noi.

”, a mai declarat Petrescu.

 Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns