Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula! Procesiune de la Gherla la Nicula în frunte cu Mitropolitul Clujului.

Spread the love

  Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului de pe 15 august este importantă peste tot în lumea creștină, dar pentru noi transilvănenii are o profunzime aparte, mai ales datorită icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula.

 Marele praznic al Adormirii Maicii Domnului va fi precedat de tradiționalul pelerinaj „La Nicula colo-n deal”, amintindu-ne de anul 1699, când icoana pictată de preotul ortodox Luca din Iclod și aflată în biserica din Nicula a lăcrimat vreme de trei săptămâni.

Procesiunea va începe miercuri, 14 august 2024, de la ora 12.

00, de la Biserica Sfântul Nicolae din parcul central al orașului Gherla și va continua pe jos până la biserica de lemn din incinta Mănăstirii Nicula.

Procesiunea va fi condusă de către IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, însoțit de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, din care va face parte și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

 De la ora 18.

00, pe altarul de vară al Mănăstirii va fi săvârșită slujba Vecerniei Mari și a Litiei, iar de la ora 22.

00, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi scoasă din biserică și va fi săvârșită Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.

 Toate aceste slujbe de priveghere vor culmina cu procesiunea icoanei, în jurul orei 00.

00.

În ziua praznicului, joi, 15 august 2024, de la ora 9.

00, tot pe altarul de vară, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie și va rosti pelerinilor un cuvânt de învățătură.

 Pe toată perioada prezenței lor la Mănăstirea Nicula, credincioșii sunt sfătuiți să fie responsabili unii față de alții și mai ales față de ce lasă în urma lor, știind că pășesc într-o grădină a Maicii Domnului.

 Programul slujbelor cu ocazia hramului Mănăstirii Nicula – 13 – 15 august 2024Marți, 13 august07:00 – Acatistul Acoperământului Maicii DomnuluiCeasurile III şi VISfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur15:00 – Taina Sfântului Maslu18:00 – Vecernia, Acatistul Adormirii Maicii Domnului21:00 – Miezonoptica, Utrenia și Ceasul IDezlegările Sfântului Ioan Gură de AurMiercuri, 14 august08:00 – Acatistul Acoperământului Maicii DomnuluiCeasurile III şi VI09:00 – Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de AurPredică PS Benedict Bistrițeanul12:00 – Taina Sfântului MasluPlecarea soborului de arhierei din Gherla spre Mănăstirea Nicula18:00 – Vecernia cu LitieSlujește IPS Mitropolit Andrei Andreicuț și PS Teofil Roman de Iberia (Spania)21:30 – Scoaterea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului22:00 – Utrenia și Prohodul Maicii DomnuluiÎnconjurul bisericii cu IcoanaMoliftele Sfântului Vasile cel MareJoi, 15 august – Adormirea Maicii Domnului05:00 – Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în biserică08:00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului09:00 – Sfânta Liturghie arhierească în sobor de arhierei, preoți și diaconiSlujește IPS Mitropolit Andrei Andreicuț și PS Teofil Roman de Iberia (Spania)Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la Mănăstirea Nicula, aflată în judeţul Cluj, la numai trei kilometri distanţă de Gherla, este una dintre cele mai renumite şi cunoscute icoane din ţară, în jurul acesteia adunându-se, anual, zeci de mii de pelerini.

Icoana este cunoscută pentru puterile ei tămăduitoare, sunt mulţi oameni care s-au vindecat de boli incurabile, inclusiv de cancer şi sunt multe familii care au dobândit prunci după ce s-au închinat la icoană, scrie crestinortodox.

ro.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, în jurul căreia s-a şi dezvoltat pelerinajul şi mulţimea rugăciunilor pelerinilor, a fost zugravită în anul 1681, de către preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod.

Icoana este realizată pe scândură de brad, întărită cu două cingătoare de brad, în grosime de doi centimetri.

Potrivit unui proces verbal, scris de câţiva militari austrieci, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflată la Nicula, a lăcrimat în mod continuu, între 15 februarie şi 12 martie 1699.

Până să ajungă la mănăstirea Nicula, icoana a poposit şi în castelul guvernatorului Transilvaniei, Sigismund Kornis, în Benediugu Dejului.

Icoana a fost adusă la castel in anul 1713, iar după o perioadă oarecare de timp, ea a fost adusă în mănăstirea Nicula.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns