Asociația Daisler anunță lansarea celei de-a patra ediţii a campaniei Centrul Verde prin care donează sute de ghivece cu mușcate celor care trăiesc, muncesc sau studiază la Cluj-Napoca, mai exact în zona străzilor Potaissa, Fortăreței și Inocențiu Micu Klein de această dată.
Proiectul readuce la viață, într-un demers colorat, străzi istorice ale orașului pe care le transformă prin gesturi simple.
Campania continuă eforturile asociației Daisler de a contribui la creșterea calității cetățenilor și turiștilor în Cluj-Napoca și de a transforma zona centrală a orașului într-o oază de bună dispoziție în beneficiul tuturor.
Prima livrare de flori la ghivece este programată pentru vineri, 9 august, iar mușcatele care vor aduce culoare provin din serele Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
„Am pornit la drum din dorința de a crește cantitatea de verdeață dar și de decora centrul orașului printr-un imbold de creativitate și cu ajutorul unor resurse mereu la îndemână, respectiv ghivecele cu flori.
De această dată ne concentrăm pe altă zonă din centrul orașului, una pe care o cunoaștem foarte bine, respectiv străzile Potaissa, Fortăreței și Inocențiu Micu Klein.
Încurajăm mereu oamenii să aibă atitudini deschise și proactive față de orașul în care trăiesc și să ne urmeze exemplul”, a transmis Andi Daiszler, președintele Asociației Daisler.
Centrul Verde a debutat în 2020 în zona Piața Muzeului.
Atunci au fost dăruite cu titlu gratuit sute de ghivece de mușcate achiziționate de la producători locali celor care locuiesc în zonă.
Printre beneficiari enumerăm cafenele (Charlie, Caro, Form Cafe, Bistro Viena, Londoner etc.
) sau alte afaceri din zonă precum clinica Regina Maria sau Centrul de Voluntariat, dar și instituții precum Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei sau sediul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca.
Pe parcurs mai multe afaceri s-au alăturat demersului și și-au achiziționat propriile ghivece cu flori sau arbori verzi, fapt care a contribuit benefic la schimbarea aspectului zonei.
Anii următori au fost dedicați străzii Andrei Șaguna, una dintre cele mai frumoase străzi ale orașului.
Și aici locatarii și reprezentanții afacerilor au fost încurajați să-și amenajeze spațiile exterioare prin sute de ghivece donate, care au transformat radical zona.
Mărturie stau zecile de fotografii realizate în cadrul proiectului.
Toți doritorii care locuiesc, lucrează sau studiază în zona străzilor Potaissa, Fortăreței și Inocențiu Micu Klein sunt încurajați să se înscrie pe o listă disponibilă, urmând ca ei să fie contactați în ziua livrării.
Florile vor fi donate în baza unui proces verbal de predare/primire, beneficiarii având obligația să le îngrijească.
Proiectul este sprijinit financiar în 2024 de Consiliul Județean Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro