Preşedintele rus Vladimir Putin îl sfătuieşte pe liderul suprem al Iranului să evite atacurile asupra civililor israelieni în reacţia împotriva Israelului.
Putin sfătuieşte Iranul să nu provoace victime civile în Israel Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut liderului iranian, Ayatollahul Ali Khamenei, să evite uciderea oamenilor de rând în atacul împotriva Israelului, ca urmare a asasinării lui Ismail Haniyeh, au declarat două surse iraniene de rang înalt, conform Reuters.
Mesajul ar fi fost transmis luni de către secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, un aliat apropiat al lui Putin, în cadrul întâlnirilor cu oficialii iranieni de rang înalt.
Vezi mai multe articole din categoria externe Şoigu ar fi fost doar unul dintre canalele prin care Moscova ar fi comunicat Iranului să arate reţinere într-un eventual atac împotriva Israelului, totodată condamnând uciderea lui Haniyeh drept „un asasinat foarte periculos” pentru războiul din Orientul Mijlociu.
După asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, în Orientul Mijlociu se preconizează izbucnirea unui conflict major.
Potrivit Reuters, aceasta a fost intenţia din spatele asasinatului, spune Rusia, iar eforturile statelor occidentale şi regionale în a convinge Iranul să răspundă într-o manieră moderată sau chiar deloc asupra Israelului, nu par să aibă un rezultat promiţător.
Teheranul avertizează că răspunsul împotriva Israelului va fi unul „sever”, spun patru surse iraniene, în timp ce o sursă libaneză proeminentă apropiată de Hezbollah afirmă că „o lovitură de represalii este inevitabilă şi diplomaţia nu mai este o opţiune viabilă”, conform Reuters.
În acelaşi timp, se pare că Iranul nu ar dori un război regional, ci doar prevenirea unei instabilităţi suplimentare din partea Israelului, a declarat luni Ministerul de Externe al Iranului.
Oficialul Hamas, Izzat Al-Risheq, a negat un raport de la reţeaua saudită Al-Arabiya care susţine că gruparea teroristă ar fi desemnat un nou lider.
Conform raportului respectiv, Muhammad Ismail Darwish, ar fi fost fost ales ca înlocuitor al lui Haniyeh.