Peste 70 de creșe, grădinițe și școli, modernizate printr-un proiect de 3,5 milioane de euro. Emil Boc: „La Cluj, educația este o prioritate strategică!”

Spread the love

  Primăria investește peste 3 milioane de euro în reparații la școli, astfel că 73 de licee, școli, grădinițe și creșe sunt cuprinse în programul de lucrări din această vară.

Primăria din Cluj-Napoca desfășoară în perioada vacanței de vară a elevilor diverse lucrări de reparații și reabilitări în școlile, grădinițele și creșele din oraș, pentru a asigura condiții cât mai bune pentru elevi și cadre didactice.

  „Viitorul Clujului îl pregătim acum, prin investiția consistentă în educație!Primăria Cluj-Napoca desfășoară lucrări de modernizare, refațadizare, igienizare, schimbare și dotare cu mobilier la 73 de unități de învățământ preuniversitar din municipiu.

 Deja o parte din lucrările de refațadizare și reabilitare de la Liceul „Anghel Saligny” sunt finalizate.

 A mai rămas în lucru latura intrării în liceu, care va fi gata în jurul datei de 15 August”, a declarat primarul Emil Boc, în cadrul unui mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.

 „La grădinița Mămăruță se desfășoară lucrări de igienizare, schimbarea pardoselii și a parchetului, schimbarea grupurilor sanitare și dotarea spațiilor cu mobilier modern.

 Toate lucrările vor fi gata până la începutul lunii septembrie, astfel încât copii să vină în condiții optime la grădiniță”, a explicat primarul Emil Boc.

 Lucrările includ 73 de unități de învățământ – 6 creșe, 22 de grădinițe și 45 de școli din municipiul Cluj-Napoca.

 „Toate aceste lucrări vor fi gata până la data de 8 septembrie, astfel încât începutul anului școlar să ne găsească cu infrastructura pregătită pentru copii, profesori, pentru toți cei care lucrează în sistemul educațional.

 La Cluj, educația rămâne pe primul loc, pentru că este o prioritate strategică!”, a adăugat edilul Clujului, Emil Boc.

 Valoarea totală a contractului este de 17,8 milioane lei, iar lucrările includ reparații la clădiri, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de igienă și siguranță.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns