Andreea Soare Rusia nu stă departe de conflictele din Orientul Mijlociu.
Moscova se pregătea să trimită rebelilor houthi mai multe echipamente militare, la finalul lunii iulie, dar a fost oprită de Arabia Saudită.
În această ecuaţie, au intrat şi Statele Unite, care ar fi intervenit pe lângă saudiţi pentru a le cere să convingă ruşii să renunţe la planurile de a-i ajuta pe rebelii houthi din Yemen, care desfăşoară atacuri constante asupra navelor comerciale din Marea Roşie.
Rusia sare în ajutorul rebelilor houthi.
Moscova a antrenat luptătorii şi ar fi vrut să le trimită şi echipamente militare.
Arabia Saudită a intervenit Dacă Rusia ar înarma rebelii houthi şi ar continua să îi antreneze lucrurile s-ar schimba cu mult şi nu într-o direcţie pozitivă.
Din ceea ce transmit, pe surse, oficialii americani înţelegem că SUA şi Arabia Saudită ar fi cerut Moscovei să nu trimită armament în Yemen, rebelilor houthi, şi, aparent, Rusia a renunţat la această idee, deşi nu este clar dacă a făcut-o strict în urma interveniţiei celor două ţări sau pentru că preşedintele Putin şi-a revizuit planul pentru Orientul Mijlociu.
Vezi mai multe articole din categoria externe Cert este că, în ceea ce priveşte antrenarea rebelilor houthi, acesta nu a renunţat la idee.
Au fost văzute mai multe nave ruseşti făcând opriri neobişnuite în sudul Mării Roşii, unde personalul militar rusesc a fost întâmpinat de rebelii houthi.
Ruşii cărau nişte bagaje mari, dar nu îndeajuns de mari pentru a transporta arme sau componente ale unor arme – astfel încât să fie asamblate în Yemen.
În timpul acestei vizite a ruşilor în Yemen, rebelii houthi, pentru prima dată, au emis un avertisment marinarilor din regiune cu privire la posibile pericole pe mare.
Cel mai probabil, aceştia intenţionau să desfăşoare exerciţii cu trageri reale în timpul găzduirii ruşilor, dar planurile acelea au fost şi ele abandonate.
Luptătorii houthi s-ar putea pregăti, prin acest apel la ruşi, pentru o perioadă în care vor rămâne fără arme, asta pentru că, în ultima vreme, SUA au sancţionat mai multe state care transferau arme acestora, printre care China şi Oman.
Se pare că houthi au nevoie de sisteme de radare noi, pentru că SUA, prin Comandamentul Central, au desfăşurat atacuri repetate asupra acestora.
Mai mult decât atât, luptătorii ar avea ceva probleme şi cu Iranul, principalul susţinător al lor, care crede că grupul nu are o strategie de atac