De la 1 septembrie 2024, cererile de acordare sau sau redobândire a cetățeniei române care vor fi soluționate favorabil vor duce la emiterea cardului de cetățenie română, a anunţat Ministerul Afacerilor Interne.
Documentul va fi personalizat de Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din cadrul Direcţiei Generale de Paşapoarte.
„Astfel, cererile de acordare/ redobândire a cetățeniei române soluționate favorabil, începând cu data de 01.
09.
2024, vor avea ca rezultat eliberarea cardului de cetățenie română, document care va fi personalizat de Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte.
Totodată, cererile de eliberare a pașapoartelor românești cu menționarea țării de domiciliu, depuse de persoanele care au dobândit/ redobândit cetățenia română și care nu au mai deținut, ulterior obținerii cetățeniei române, un pașaport românesc sau un act de identitate românesc, trebuie să fie însoțite și de certificatul de cetățenie, respectiv de cardul de cetățenie română”, a transmis MAI.
Începând cu 1 septembrie 2024, persoanele care primesc cardul de cetățenie română și doresc să își stabilească domiciliul în străinătate vor fi obligate să solicite, în termen de 3 ani de la obținerea sau redobândirea cetățeniei române, eliberarea unui pașaport românesc în care să fie menționată țara de domiciliu.
O altă modificare importantă adusă de ordonanţă vizează reglementarea Sistemului informatic de evidenţă a datelor despre cetăţenia română din Registrul Naţional de Evidenţă a Paşapoartelor Simple, sistem administrat de Direcţia Generală de Paşapoarte.
MAI a declarat că, odată ce infrastructura tehnică necesară va fi completă, datele de pe Sistemul informatic de cetățenie vor putea fi accesate în timp real de autoritățile competente în domeniul stării civile, documentelor de identitate și pașapoartelor.
„De la data asigurării infrastructurii tehnice necesare, datele de pe Platforma de cetățenie vor putea fi accesate, în timp real, de autoritățile competente în materie de stare civilă, documente de identitate și pașapoarte, dar și de alte autorități care, conform atribuțiilor legale, au nevoie de datele despre cetățenia română, aspect care va conduce la optimizarea timpilor de furnizare a serviciilor publice care presupun confirmarea statutului de cetățean român în cazul persoanelor care nu dețin un document valabil care să facă dovada cetățeniei române, conform Legii nr.
21/1991 a cetățeniei române, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, a mai precizat MAI.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro