Insolația poate fi prevenită în zilele călduroase, dacă consumi suficiente lichide şi iei câteva măsuri de siguranță.
Temperaturile ridicate și disconfortul termic accentuat și creat de caniculă, pot duce la creșterea temperaturii corpului, amplificând riscul de insolație.
Poți preveni insolația prin câteva măsuri atunci când stai afară:- Poartă haine potrivite – în zilele de vară, este recomandat să porți haine din materiale naturale, subțiri, în culori deschise și cu o croială lejeră.
Cel mai bine ar putea fi să alegi bluze cu mânecă lungă și pantaloni lungi atunci când știi că vei sta mult timp în soare, pentru a proteja pielea de radiațiile solare;- Protejează-ți capul – pentru a-ți proteja scalpul de razele soarelui, poartă o șapcă, o pălărie sau un batic;- Folosește cremă cu factor de protecție UV – loțiunea de plajă şi alte creme cu un factor de protecție solară mare (30, 50) sunt esențiale în zilele însorite petrecute afară.
Radiațiile UV nu doar că deshidratează pielea, dar cresc și riscul de cancer de piele;- Caută umbra – soarele lovește cel mai tare între orele 10:00-16:00.
Atunci este recomandat să eviţi cât mai mult să ieși din casă, sau dacă eşti la lumina soarelui să găseşti o umbră în care să te adăposteşti.
Dacă nu poți face acest lucru, încearcă să iei pauze frecvente și să te aperi de soare;- Hidratează-te – hidratarea este un factor important de care trebuie ținut cont pentru prevenirea insolației.
Când petreci timp afară, te poți lăsa prins în activități și să uiți să bei apă.
Totuși, vara, trebuie să consumi mai multe lichide decât de obicei.
Ia cu tine o sticlă cu apă, bea limonade și supe reci pentru a te menține hidratat.
Evită pe cât posibil cafeaua și alcoolul, deoarece acestea favorizează deshidratarea.
Poți verifica dacă te hidratezi suficient monitorizând culoarea urinei tale.
Cu cât este mai intensă culoarea, cu atât ești mai deshidratat.
Consumând lichide, organismul se hidratează, iar culoarea urinei devine mai deschisă;- Fă un duș răcoritor când ajungi acasă – dacă simți că corpul tău s-a supraîncălzit, fă un duș călduț, nu rece, pentru a-ți ajusta temperatura corporală.
În acest fel, vei preveni insolația;- Consumă alimente hidratante – pentru a scădea riscul de insolație, consumă alimente bogate în apă.
Ciorbele, supele, pepenele, portocalele, ananasul, grepfrutul, kiwi, roșiile și fructele de pădure sunt ideale pentru menținerea hidratării organismului.
Insolația se poate manifesta prin:- Durere de cap;- Amețeli;- Lipsa transpirației;- Slăbiciune și crampe musculare;- Greață și vărsături;- Tahicardie;- Leșin;- Înroșirea pielii;- Piele uscată.
În momentul în care observi apariția simptomelor insolației, este recomandat să contactezi medicul de familie.
Anumite grupuri de persoane sunt mai susceptibile la această afecțiune din cauza unor factori de risc specifici.
Copiii și bebelușii au o capacitate redusă de a transpira și de a-și regla temperatura corporală comparativ cu adulții.
Aceștia se deshidratează mai rapid, ceea ce le poate îngreuna capacitatea de a-și răci corpul prin transpirație.
Vârstnicii se află și ei în categoria de risc.
Capacitatea corpului de a transpira și de a elimina căldura scade odată cu înaintarea în vârstă.
Mai mult, afecțiunile cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare și diabetul, pot crește riscul de insolație.
Multe persoane vârstnice iau medicamente care le pot afecta capacitatea corpului de a regla temperatura sau de a transpira (de exemplu, diuretice, antihistaminice sau beta-blocante).
Indiferent de vârstă, boli precum insuficiența cardiacă, obezitatea, hipertensiunea arterială și diabetul pot compromite capacitatea corpului de a se răci eficient.
Soluțiile contra insolației cer măsuri rapide și eficiente pentru a scădea temperatura corpului și a preveni complicațiile severe.
Insolația este o urgență medicală și trebuie abordată imediat:- Mergi într-un loc răcoros, umbros sau într-o clădire cu aer condiționat;- Scoate hainele în exces pentru a facilita răcirea corpului;- Aplică comprese reci sau pachete de gheață pe artere principale, cum ar fi gâtul, axilele și inghinalele;- Dacă este posibil, intră într-o cadă cu apă rece sau într-o piscină ferită de soare;- Bea apă rece și lichide cu electroliți pentru a preveni deshidratarea.
În cazurile grave, hidratarea intravenoasă la camera de urgență poate fi necesară pentru a restabili echilibrul de lichide și electroliți;- Sună medicul de familie pentru recomandări;- Dacă te simți foarte rău, sună la 112 sau roagă pe cineva să sune sau să te ducă la Urgențe, deoarece insolația poate necesita îngrijire medicală intensivă.
Personalul medical va monitoriza temperatura corpului, ritmul cardiac, tensiunea arterială și nivelurile de oxigen.
În unitățile medicale, pot fi utilizate metode avansate de răcire, cum ar fi catetere de răcire internă sau dispozitive de răcire externă.
Administrarea de soluții intravenoase poate fi necesară pentru a corecta dezechilibrele electrolitice și a menține funcționarea normală a organelor.
De asemenea, se vor monitoriza și trata eventualele complicații.
Articol scris de Alina PetricCitiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro