Donald Trump a pus la îndoială identitatea rasială a rivalei sale democrate în cursa pentru Casa Albă, Kamala Harris, în timpul unui schimb de replici aprins la o convenţie pentru jurnaliştii de culoare, scrie BBC.
„Este indiană sau afro-americană?”.
Donald Trump pune la îndoială identitatea rasială a Kamalei Harris.
Reacţia democratei Fostul preşedinte Donald Trump a afirmat în mod fals că vicepreşedinta şi prezumtiva candidată democrată nu şi-a subliniat moştenirea asiatică-americană până recent, când, a susţinut el, „a devenit o persoană de culoare”, potrivit BBC.
„Nu am ştiut că este de culoare până acum câţiva ani, când s-a întâmplat să devină de culoare şi acum vrea să fie cunoscută ca fiind de culoare”, a declarat el miercuri la convenţia Asociaţiei Naţionale a Jurnaliştilor de culoare din Chicago.
Vezi mai multe articole din categoria externe „Aşa că nu ştiu, este indiană sau este afro-americană? a continuat Trump.
„(.
.
.
) a fost indiană până la capăt, iar apoi, dintr-o dată, s-a răzgândit şi a devenit o persoană de culoare”, a completat fostul preşedinte american, în timp ce publicul huiduia.
Kamala Harris a spus că remarcile lui Trump au fost „acelaşi vechi spectacol” de „dezbinare.
.
.
şi lipsă de respect”.
„Poporul american merită mai mult”, a spus ea la o întâlnire a sororităţii istorice de culoare Sigma Gamma Rho din Houston.
„Merităm un lider care să înţeleagă că diferenţele noastre nu ne dezbină – ele sunt o sursă esenţială a forţei noastre”.
Interviul de la convenţia Asociaţiei Naţionale a Jurnaliştilor de Culoare din Chicago a început într-o notă tensionată, când reporterul ABC News Rachel Scott – una dintre cele trei femei de culoare moderatoare – a enumerat o serie de comentarii rasiste făcute de Trump şi a întrebat de ce votanţii de culoare ar trebui să-l susţină, scrie Reuters.
În replică, Trump a numit întrebarea „oribilă”, „ostilă” şi o „ruşine” şi a descris ABC drept o reţea „falsă”.
„Am fost cel mai bun preşedinte pentru populaţia de culoare de la Abraham Lincoln încoace”, s-a lăudat el, stârnind comentarii din partea publicului.
Kamala Harris, care este de origine indiană şi jamaicană, s-a autoidentificat de mult timp ca fiind atât de culoare, cât şi asiatică.
Ea este prima persoană de culoare şi prima persoană asiatică americană care ocupă funcţia de vicepreşedinte.