Veneţia va limita de joi, 1 august, grupurile de turişti la cel mult 25 de persoane, pentru a reduce impactul aglomeraţiei asupra oraşului lagună, scrie reuters.
com.
Autoritățile locale vor interzice, de asemenea, utilizarea megafoanelor de către ghizii turistici, în cadrul unor măsuri menite „să protejeze liniștea locuitorilor” și să se asigure că pietonii se pot deplasa mai liber.
Pentru cei care nu vor respecta noile măsuri se vor aplica amenzi cuprinse între 25 şi 500 de euro.
Noile măsuri ar fi trebuit să intre în vigoare din iunie, însă au fost suspendate până la începutul lunii august.
În aprilie, Veneţia a devenit primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori, în cadrul unui experiment prin care să fie descurajată venirea turiştilor de o zi în perioadele de vârf ale sezonului turistic.
Programul pilot, care a fost urmărit îndeaproape de alte destinaţii turistice europene, a durat doar 29 de zile şi a deschis calea către o perioadă de consultare pentru a se decide în ce fel va putea fi continuat în viitor.
Există o serie de excepţii de la normele privind grupurile turistice care vizitează Veneţia.
Copiii cu vârste de până la doi ani nu sunt luaţi în calcul, iar limitarea nu se aplică studenţilor aflaţi în vizită sau celor aflaţi într-o excursie educaţională.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro