Laura Buciu Laura Buciu Zeci de angajaţi de la biroul din Singapore al societăţii-mamă a TikTok, ByteDance, au fost spitalizaţi în urma unui aparent focar de toxiinfecţie alimentară, potrivit BBC.
Imagine cu caracter ilustrativ Oficialii din domeniul sănătăţii şi siguranţei alimentare din oraşul-stat investighează incidentul, în urma căruia 60 de persoane au prezentat marţi simptome de gastroenterită.
Cincizeci şi şapte dintre acestea au fost tratate în spital.
ByteDance a declarat, de asemenea, că investighează ce a cauzat îmbolnăvirea angajaţilor săi.
Se pare că la birourile ByteDance nu se prepară sau găteşte mâncare şi că se apelează la furnizori terţi pentru furnizarea de alimente, scrie BBC.
Vezi mai multe articole din categoria externe 17 ambulanţe au fost trimise la clădirea din cartierul de afaceri din Singapore pentru a-i trata pe cei care s-au îmbolnăvit, potrivit rapoartelor mass-media locale.
„Luăm foarte în serios sănătatea şi siguranţa angajaţilor noştri şi am luat măsuri imediate pentru a-i sprijini pe toţi angajaţii afectaţi, inclusiv colaborând cu serviciile de urgenţă pentru a oferi îngrijire”, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al ByteDance.
„Investigăm problema şi colaborăm cu autorităţile competente în acest sens”.
„Operatorii din sectorul alimentar trebuie să îşi joace rolul aderând la bunele practici de siguranţă alimentară”, a declarat Agenţia Alimentară din Singapore (SFA) într-o declaraţie comună cu Ministerul Sănătăţii din oraşul-stat.
Fondată în 2012 de antreprenori chinezi, ByteDance a înregistrat primul său succes major în China cu aplicaţia de videoclipuri scurte Douyin.
Un an mai târziu, a lansat TikTok, o versiune internaţională a Douyin.
TikTok, care nu este disponibilă în China, are mai mult de un miliard de utilizatori activi în întreaga lume.
În prezent, aceasta este gestionată de o societate cu răspundere limitată cu sediul în Singapore şi Los Angeles, dar este deţinută în principal de ByteDance.