Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris au transmis, duminică, scuze creştinilor în urma reacţiilor critice stârnite de imaginea parodie LGBT a picturii Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci prezentată vineri la ceremonia de deschidere, susţinând că aceasta a urmărit să ilustreze „toleranţa” şi „diversitatea”.
Respectiva imagine imită pictura cu ultima cină a lui Hristos, Cina cea de Taină, reprezentând apostolii în personaje travestite.
Această reprezentare „include scene de luare în derâdere şi batjocorire a creştinismului”, a reacţionat Biserica Catolică franceză, printre numeroasele reacţii de protest în urma acelei apariţii la ceremonia de deschidere.
„Categoric nu am avut niciodată intenţia de a arăta lipsă de respect faţă de vreun grup religios”, a răspuns la o conferinţă de presă directoarea de comunicare a Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice, Anne Descamps, insistând că ceremonia de deschidere „a încercat să celebreze toleranţa comunităţii”.
„Noi considerăm că această ambiţie a fost atinsă.
Dacă unii oameni s-au simţit ofensaţi, ne pare foarte rău”, a adăugat ea.
De partea sa, directorul artistic al ceremoniei de deschidere, Thomas Jolly, a negat că s-ar fi inspirat din tabloul Cina cea de Taină.
„Nu de acolo m-am inspirat”, a susţinut acesta.
„Nu veţi găsi niciodată la mine vreo intenţie de a batjocori, de a denigra, indiferent ce.
Am dorit să fac o ceremonie care repară, care reconciliază (.
.
.
) Noi am dorit să vorbim despre diversitate.
Diversitatea înseamnă a fi împreună.
Am dorit să includem pe toată lumea, doar atât”, a motivat directorul artistic.
Parisul găzduieşte Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după ediţiile din 1900 şi 1924.
Jocurile Olimpice de la Paris se desfăşoară în perioada 26 iulie-11 august.
În cele 19 zile ale competiţiei olimpice se vor desfăşura 329 de probe sportive.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro