„U” Cluj s-a pregătit intens înainte de deschiderea noului sezon din Superliga, cu noi transferuri, întărindu-și lotul pentru campionat.
Acum, după ce au obținut patru puncte în urma primelor două etape, Neluțu Sabău, antrenoru FC Universitatea Cluj speră ca echipa să aibă continuitate și rezultate pe măsură.
Antrenorul „U” Cluj crede că în acest campionat pot fi atinse obiective frumoase care să aducă satisfacție atât echipei, cât și publicului.
„Cred că la ce lot am, cred că în acest an putem avea un campionat care să ne aducă satisfacții.
Le spun de fiecare dată, ce poate fi mai frumos decât să auzi după fiecare joc: «Suntem mândri de voi».
Și, la fel, că reușim prin joc și rezultate să aducem lume la stadion.
Ne gândim la acei oameni care vin să ne susțină, e un aspect foarte important”, a declarat, sâmbătă, antrenorul „U” Cluj, Neluțu Sabău, în cadrul unei conferințe de presă.
Sabău a apreciat implicarea lui Mircea Rednic la UTA Arad și spune că echipa gazdă poate oferi rezultate neașteptate pe teren propriu.
„E un început mai reușit pentru unii și mai puțin reușit pentru alții.
E prea devreme să tragem concluzii.
UTA are un antrenor cu mare experiență, foarte valoros.
Au un lot schimbat, se va vedea în următoarele jocuri dacă jucătorii sunt potriviți.
Anul trecut au făcut un sezon bun, au terminat pe primul loc în play-out.
O echipă ce la un moment dat era retrogradată, dar a reușit să își revină.
Acum ei vin după o înfrângere în deplasare, dar acasă joacă destul de bine, sunt împinși de suporteri.
Vor fi clar foarte motivați și concentrați”, a explicat Sabău.
„Sper din partea noastră să nu existe relaxare, le-am atras atenția dimineață, la analiza pe care am făcut-o.
E important să ai continuitate.
Trebuie să creștem ca organizare, atitudine, încredere.
Și asta trebuie să ne propunem la următoarele jocuri, sigur, în afară de ceea ce înseamnă rezultate”, a spus Neluțu Sabău.
Neluțu Sabău a declarat că speră în refacerea cât mai grabnică a jucătorilor accidentați, Berto și Bettaieb, și și-a exprimat încrederea că Mamadou Thiam va reveni la o formă de invidiat.
De asemenea, „U” Cluj se gândește la un fundaș stânga pentru a-și întări lotul.
UTA Arad-„U” Cluj se va disputa luni, 29 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul Francisc Neuman.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro