Medicul lui Trump contestă sugestia că urechea i-a fost lovită de şrapnel, nu de glonţ

Spread the love

Laura Buciu Laura Buciu Fostul medic al lui Donald Trump de la Casa Albă a contestat vineri sugestia directorului FBI conform căreia şrapnelul, şi nu un glonţ, ar fi putut cauza rănirea urechii drepte a candidatului republican în timpul tentativei de asasinat în Pennsylvania la 13 iulie, conform Reuters.

Medicul lui Trump contestă sugestia că urechea i-a fost lovită de şrapnel, nu de glonţ Ideea conform căreia un glonţ a străpuns urechea lui Trump şi că acesta a scăpat de moarte cu doar un sfert de centimetru a devenit un element major al campaniei sale pentru Casa Albă.

Mulţi dintre susţinătorii săi spun că faptul că a supravieţuit a fost o intervenţie divină, că Dumnezeu are grijă de Trump, iar Trump menţionează în discursurile sale faptul că a fost lovit de moarte.

„Am încasat un glonţ pentru democraţie”, le-a spus Trump susţinătorilor la un miting în Grand Rapids, Michigan, pe 20 iulie.

Vezi mai multe articole din categoria externe Ronny Jackson, medicul lui Trump atunci când acesta se afla la Casa Albă, a publicat o declaraţie la o zi după ce Trump l-a criticat pe directorul FBI, Christopher Wray, pentru că săptămâna aceasta le-a spus parlamentarilor americani că nu era clar încă dacă Trump a fost lovit de un glonţ, de şrapnel sau de sticlă.

„Nu există absolut nicio dovadă că a fost altceva decât un glonţ”, a scris Jackson, un aliat apropiat al lui Trump.

„Directorul Wray greşeşte şi este nepotrivit să sugereze orice altceva”.

Jackson, care a declarat că a servit ca medic pe câmpul de luptă în Irak şi a tratat multe răni prin împuşcare în cariera sa, a monitorizat urechea rănită a lui Trump de la tentativa de asasinat.

Joi, Trump a folosit contul său de socializare Truth Social pentru a-l ataca pe Wray.

„Nu, a fost, din păcate, un glonţ care mi-a lovit urechea, şi a lovit-o puternic.

Nu a fost sticlă, nu a fost şrapnel”, a scris Trump, adăugând: „Nu e de mirare că FBI-ul, cândva celebru, a pierdut încrederea Americii!”.

Jason Miller, un purtător de cuvânt al campaniei Trump, a declarat pentru Reuters că orice afirmaţie potrivit căreia Trump ar fi fost lovit de altceva decât de un glonţ este „o conspiraţie de rahat”.

 

Lasă un răspuns