Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca anunţă că staţia „Traian Vuia Nord” va fi suspendată temporar începând de joi, 25 iulie.
Vor fi demarate lucrări pe şosea pentru Park&Ride-ul de la Aeroport.
„Începand cu data de 25 iulie, vor demara lucrările de intervenție în carosabil, pe strada Traian Vuia, la obiectivul de investiții Park&Ride.
În această etapă de lucrări se impune blocarea traficului pe banda 1 de circulație pe sensul de intrare în oraș.
Astfel, pe durata desfășurării lucrărilor, statia de îmbarcare / debarcare călători «Traian Vuia Nord», va fi suspendată”, au transmis reprezentanţii CTP Cluj-Napoca.
În toamna anului 2023 au început lucrările pentru realizarea unui Park&Ride în proximitatea Aeroportului Inernațional „Avram Iancu” din Cluj.
Investiția, promisă încă din campania electorală din 2020, urmează să fie realizată până la finalul acestui an, potrivit asigurărilor oferite de reprezentanții administrației locale.
Pentru realizarea Park&Ride-ului din zona Aeroportului, strada Traian Vuia va fi reamenajată.
Astfel, în privința reamenajării străzii Traian Vuia, proiectul cuprinde zona de acces în Park&Ride, nou sens giratoriu, trotuare, respectiv relocare stație pentru transportul în comun.
În plus, proiectul prevede atât amenajarea unei platforme de parcare și a accesului din drumul naţional, cât și a unui terminal tip autogară, ce include construcția unui corp de clădire pentru terminalul de transport, cu copertină pentru călători și autocare.
În total sunt prevăzute 863 locuri de parcare:- 788 locuri de parcare pentru autovehicule;- 37 locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilități;- 30 de locuri de parcare pentru autovehicule electrice și hibride;- 8 peroane pentru autobuze.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro