Proiect de 50 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului centralizat de termoficare. Viceprimarul Dan Tarcea: „Eficiența acestui sistem va fi resimțită în prețul mai mic la gigacalorie”.

Spread the love

  Primăria Cluj-Napoca derulează un proiect de modernizare a sistemului centralizat de termoficare (Termoficare Napoca S.

A), iar în urma investițiilor în surse nepoluante de energie, clujenii vor plăti un preț mic la gigacalorie.

 „Am fost mandatat să semnez la București un proiect în valoare de 50 de milioane de euro pentru sistemul de termoficare din Cluj-Napoca”, a anunțat, marți, viceprimarul Clujului Dan Tarcea, în cadrul conferinței de prezentare a panorurilor fotovoltaice montate pe clădirile publice din municipiul Cluj-Napoca.

 „Aș vrea să spun că pompele de căldură sunt complementare panourilor fotovoltaice, pentru că cel mai eficient este să produci energie electrică din panouri fotovoltaice și să o treci în consum, nu să o pui în rețea.

În momentul în care ai plasat-o în rețea, ai pierdut deja o parte din această componentă și, cu cât trece prin mai multe «mâini», să spun așa, cu atât este mai avantajoasă.

 Adică, din panouri fotovoltaice, folosești pompa de căldură să o transformi în gigacalorie, și vinzi gigacalorie.

Atunci ai cea mai mare eficiență când folosești energia solară”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea.

 Municipiul Cluj-Napoca are ca obiectiv să fie primul oraș din România care să fie neutru din punct de vedere climatic, în primele 100 orașe din UE care să atingă acest obiectiv până în 2030, conform planului asumat cu Comisia Europeană.

 În urma proiectului de modernizare a sistemului centralizat de termoficare, bazat pe surse regenerabile, clujenii vor plăti mai puțin pentru gigacalorie, adică în funcție de consum.

 „Asta facem la Cluj-Napoca, iar rezultatele se vor vedea în viitor, pentru că până în anul 2031 ne-am propus să modernizăm tot ceea ce înseamnă componenta de termoficare, astfel încât să fie mai ieftin și mai nepoluant dacă ești racordat la sistemul centralizat de termoficare, mai ales că există posibilitatea contorizării individuale, adică fiecare plătește cât consumă.

Și cred că acesta este unul din avantajele de care dispunem în acest sens, pentru că în urmă cu 10-20 de ani nu exista această posibilitate.

 Cred că va fi un transfer natural.

Astăzi nu există nicio obligativitate ce cineva să revină la sistemul centralizat, dar în timp cred că va avea loc un transfer firesc, în momentul în care cetățenii vor vedea avantajele sistemului centralizat de termoficare.

Eficiența acestui sistem va fi resimțit în prețul mai mic la gigacalorie, vei plăti cât consumi, și plătești până la urmă mai puțin”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea.

 În acest an, patru clădiri publice din Cluj-Napoca au fost dotate cu panouri fotovoltaice: Parkingul Hașdeu, Parkingul din Mărăști, Liceul Teologic Adventist „Maranatha” și Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”.

În perspectivă, Primăria intenționează să monteze panouri fotovoltaice pe toate clădirile publice din oraș.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns