Mirosul stresului la oameni afectează starea emoţională a câinilor şi îi poate împinge să facă alegeri considerate mai „pesimiste”, conform unui nou studiu, transmite luni DPA.
Cercetători de la Universitatea din Bristol (Marea Britanie) susţin că rezultatul acestui studiu este important pentru câinii din adăposturi şi pentru patrupedele antrenate pentru a deveni câini însoţitori.
Un răspuns pesimist reflectă o stare emoţională negativă şi poate reprezenta o modalitate prin care câinele îşi conservă energia şi evită să devină dezamăgit, conform cercetătorilor.
Studiul a ajuns la concluzia că mirosul de stres, emanat de oameni prin transpiraţie şi prin respiraţie, poate modifica comportamentul celui mai bun prieten al omului.
Nicola Rooney, conferenţiar în conservare şi viaţă sălbatică de la Şcoala Veterinară a Universităţii din Bristol, este coordonatorul noului studiu.
„Înţelegerea modului în care stresul oamenilor afectează starea de bine a câinilor este un lucru important pentru câinii din adăposturi şi pentru cei care sunt dresaţi pentru roluri de câini însoţitori sau câini de companie.
Dresorii de câini spun deseori că stresul coboară pe lesă, dar noi am arătat că se poate transmite şi prin aer”, a declarat el.
Cercetătorii au folosit un test privind starea optimistă sau pesimistă a animalelor, care se bazează pe faptul că alegerile optimiste sau pesimiste ale oamenilor indică prezenţa unor emoţii pozitive sau respectiv negative.
În cadrul studiului, 18 câini au fost învăţaţi că atunci când un castron de mâncare este poziţionat într-o anumită locaţie, conţine o recompensă, dar când este plasat într-o altă locaţie, este gol.
Odată ce câinii au învăţat această diferenţă, ei abordau mai rapid locaţia în care se afla recompensa.
Apoi cercetătorii au testat cât de rapid câinii abordează un al treilea castron, plasat într-o locaţie între cele două.
Deplasarea rapidă către acest al treilea castron reflectă optimismul animalului care crede că şi în acest castron se află mâncare – o stare emoţională pozitivă – în timp ce deplasarea lentă spre al treilea castron indică pesimism şi o stare emoţională negativă, conform cercetătorilor.
Testele au fost repetate şi câinii au fost pe rând expuşi la mirosul transpiraţiei şi respiraţiei unor oameni în stare de relaxare sau care erau stresaţi, sau put şi simplu nu au fost expuşi la niciun miros.
Conform rezultatelor, mirosul persoanelor stresate i-a făcut pe câini să se deplaseze mai lent spre cel de-al treilea castron, despre care nu ştiau dacă va conţine sau nu o recompensă.
Efectul opus a fost obţinut după ce animalele au fost expuse la mirosul oamenilor relaxaţi.
Concluziile, publicate în jurnalul Scientific Reports, sugerează că mirosul stresului a mărit aşteptarea câinelui că în cel de-al treilea castron nu se va afla o recompensă.
Acest răspuns pesimist reflectă o stare emoţională negativă şi poate reprezenta o modalitate prin care câinele încearcă să conserve energie şi să evite dezamăgirea de a găsi castronul gol, sunt de părere cercetătorii.
Cercetătorii au descoperită şi că animalele au continuat să-şi îmbunătăţească învăţarea despre prezenţa sau absenţa recompensei şi că au învăţat mai repede atunci când au fost expuşi la mirosul de stres.
Cei 18 câini care au participat la studiu au vârste între 8 luni şi 10 ani, exemplare de rasă şi exemplare metise.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro