O parte a zidurilor orașului roman Napoca, care au fost descoperite luna aceasta pe șantierul Parcului „I.
L.
Caragiale” urmează să fie conservate.
Lucrările în teren evoluează bine, aspect ce va permite, în curând, reluarea circulației din zonă în condiții normale, potrivit anunțului făcut de primarul Emil Boc în deschiderea ședinței de Consiliu Local de luni.
„Până la finalul lunii iulie și începutul lunii august, nu vom mai avea restricții de circulație pe strada George Barițiu.
Am permis lucrări în luna iulie, pentru că e mai puțin trafic, dar începând cu data de 2 august și în acea zonă se va reveni la normalitate, iar restricțiile de circulație vor fi ridicate.
Altfel, am încercat să coroborăm aceste lucrări de infrastructură în perioada în care orașul e mai puțin aglomerat.
Aici, decopertarea Canalului Morii va oferi o altă perspectivă orașului”, a explicat edilul Emil Boc în deschiderea ședinței de Consiliu Local.
Lucrările la Parcul „I.
L.
Caragiale” au ajuns la peste 70% grad de execuție.
Potrivit edilului Emil Boc, proiectul de revitalizare a zonei se va încheia la finalul anului 2024.
„În privința Parcului „Ion Luca Caragiale” venim cu vești bune.
Astfel, lucrările sunt în grafic, iar Primăria investește până la 500.
000 de euro, fonduri prevăzute în buget, pentru conservarea vestigiilor arheologice care țin de zidul roman.
O parte din zidul roman descoperit în zonă va fi pus în valoare, astfel încât parcul să rămână parc, dar în același timp conservăm o parte a zidului, pentru a sublinia această dimensiune istorică extrem de importantă.
Deja planul este supus forurilor abilitate spre aprobare.
Cu excepția acelei porțiuni ce va presupune conservarea zidului roman, parcul „I.
L.
Caragiale” va fi gata până la sfârșitul anului”, a declarat Emil Boc.
În urma lucrărilor de reabilitare ce au avut loc la Parcul „I.
L.
Caragiale”, s-au descoperit doua incinte medievale a orașului, ce traversează suprafața parcului.
În urma acțiunilor de documentare, Primăria a decis să pună în evidență descoperirile arheologice, în special pentru a atrage atenția asupra evoluției istorico-urbanistice a orașului.
Administrația locală derulează un amplu proiect pentru recuperarea și amenajarea cursului de apă – Canalul Morii, și pentru un nou spațiu verde modern în zona centrală a orașului.
Schimbările vor cuprinde nu doar spațiul verde, ci și monumentele descoperite.
O parte a zidului urmează să fie amplasată pentru a fi accesibilă publicului.
Toată suprafața parcului va fi regândită pentru păstrarea vegetației valoroase și sănătoase existente.
Canalul Morii va fi reamenajat în așa fel încât să devină o parte integrantă a parcului, cu acces la apă.
Se dorește punerea în valoare a acestui curs, fiind al doilea cel mai important din oraș.
Strada Octavian Petrovici va trece printr-un proces de restructurare, de la plantarea de arbori, la reconfigurarea geometriei în plan, înlocuirea sistemului de iluminat și aducerea a noi piese de mobilă urbană.
Vor urma și alte organizări ale străzilor, de tip shared-space și eliminarea spațiului dintre trotuarul pietonal și spațiul destinat mașinilor.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro