EXCLUSIV. Cine este Norbert, tânărul care a urcat pe scena Electric Castle alături de Bring Me The Horizon. Mii de festivalieri l-au aplaudat. VIDEO

Spread the love

  Într-o seară plină de muzică și emoție la festivalul Electric Castle, unul dintre cele mai memorabile momente a fost când Norbert, un tânăr din Cuzdrioara, județul Cluj, a urcat pe scenă alături de trupa britanică Bring Me The Horizon.

  Acest moment inedit a fost întâmpinat cu aplauze furtunoase și urale de mii de festivalieri, devenind rapid subiectul principal de discuție al serii.

Norbert, un tânăr în vârstă de 26 de ani din Cuzdrioara, este un fan dedicat al trupei BMTH de 8 ani, a declarat acesta pentru monitorulcj.

ro„Mă numesc Lovas Norbert.

Am 25 de ani, marți, 23 iulie, împlinesc 26, sunt de lângă Dej, din localitatea Cuzdrioara, sunt responsabil de procesul de producție și proiecte în cadrul unei companii din industria automotive, iar în timpul liber îmi place să cânt, să călătoresc în afară pentru concerte și să merg în diferite trasee montane”, a declarat Norbert.

Reporter: Cum te simți acum, după ce ai avut ocazia să urci pe scenă cu Bring Me The Horizon la Electric Castle?Norbert: Încă mi se pare ireal ce s-a întâmplat, mă bucur nespus de mult că am avut ocazia să cânt alături de trupa mea preferată pe scenă.

Reporter: Cum ai ajuns să fii ales pentru acest moment? Norbert: Pentru piesa „Antivist”, cel puțin în acest turneu, trupa a ales de fiecare dată un fan din public pentru a cânta piesa.

Am avut un steag alb pe care am scris simplu: „Oli, Antivist together, please?”, iar la momentul în care au ajuns la această piesă, m-a ales din public.

Reporter: Ai avut emoții când ai urcat pe scenă?Norbert: Am fost foarte emoționat și două întrebări mă măcinau constant înainte să urc pe scenă: „Oare se va întâmpla?”, iar dacă se va întâmpla „cum o să fie?”.

Am fost entuziasmat din momentul în care a început echipa tehnică să pregătească scena pentru trupă.

Reporter: Povestește-ne despre experiența ta pe scenă.

Cum a fost să cânți în fața unui public atât de mare?Norbert: Deși am avut emoții mari înainte să fiu ales, din momentul în care m-a preluat staff-ul tehnic al trupei, mi s-au șters toate emoțiile și m-am simțit pregătit pentru prestație.

A fost o experiență super faină, pe scenă nici nu realizam cât de mare e publicul din cauza luminilor, dar a fost un sentiment unic, în care m-am străduit să dau tot ce e mai bun din mine.

Reporter: Care a fost reacția publicului atunci când ai început să cânți „Antivist” împreună cu trupa?Norbert: Din păcate în in-ear-uri nu am prea avut volum din partea publicului, tot ce auzeam în mare parte era trupa și vocea mea.

În schimb, am urmărit energia publicului în momentele în care am cântat pentru prima dată în microfon și când s-au făcut mosh pit-uri.

Reporter: Ai avut ocazia să interacționezi cu membrii trupei după momentul de pe scenă? Cum sunt ei în realitate?Norbert: Din cauza faptului că trupa a urmat un program destul de strict, doar înainte de prestație am avut ocazia să discut puțin cu Oli, vocalistul trupei.

Inclusiv el și staff-ul trupei sunt foarte profesioniști și toate interacțiunile cu ei îmi transmiteau o energie pozitivă.

Reporter: Piesa „Antivist” este una dificilă, cum ți-ai format timbrul vocal?Norbert: Tot ce înseamnă cântat mai „agresiv” a fost în mare parte self-taught, am avut doar câteva cursuri online cu o tipă foarte faină din SUA în care am învățat tehnici de încălzire a vocii.

Am urmărit ca în momentul în care formez scream-urile să nu simt disconfort la nivel de corzi vocale.

Reporter: Ești fan Bring Me The Horizon de mult timp? Care este piesa ta preferată de la ei?Norbert: Sunt fan Bring Me The Horizon de circa 8 ani, de când au fost anuntați pentru prima dată la Electric Castle.

Una din piesele mele preferate e „Doomed”, iar „DIg It” de pe noul album.

Reporter: Ce ți-ai dorit să transmiți prin prestația ta pe scenă? A fost ceva anume ce ai vrut ca publicul să simtă sau să înțeleagă?Norbert: „Antivist” e probabil cea mai „nervoasă” piesă de pe albumul Sempiternal.

Prin piesă am încercat să-mi descarc frustrările și problemele din viața de zi cu zi conectându-mă în același timp cu publicul și reflectând energia primită de la acesta.

Reporter: Care sunt planurile tale de viitor în ceea ce privește muzica? Te-a inspirat această experiență să urmezi o carieră în acest domeniu?Norbert: Mi-aș dori ca în viitor să-mi formez o carieră pe muzică, de la vârste fragede îmi doream să-mi urmez pasiunea și să devin artist.

Cel mai probabil, o să încep să creez în perioada ce urmează, conținut pentru diverse platforme (am avut o perioadă în care am urcat interpretări ale unor piese cunoscute pe YouTube, dar am luat o pauză).

În același timp urmăresc să îmi formez o trupă în viitorul apropiat.

Reporter: Cum a reacționat familia și prietenii tăi când au aflat despre momentul tău pe scenă cu Bring Me The Horizon?Norbert: Din fericire, o bună parte din prietenii mei au fost în primele rânduri, alături de mine.

După concert, am sunat-o pe mama, ea muncind în străinătate, pentru a-i da vestea, a fost foarte bucuroasă, știa cât de mult a însemnat acest moment pentru mine, dar nu știa că intenționam să cânt cu ei.

Toată lumea a fost uimită de ce s-a întâmplat, iar pe această cale țin să mulțumesc toată susținerea lor, fără ei n-aș fi ajuns aici.

Reporter: Ce sfaturi ai pentru alți tineri care visează să urce pe scenă alături de idolii lor?Norbert: Tot ce pot spune e să-și exprime dorința, și să-și facă auzită vocea în timpul concertului.

Pe lângă faptul că artiștii apreciază enorm asta, poate vor avea șansa să fie invitați alături de ei, pe scenă.

Reporter: Ce alte trupe sau artiști ai vrea să ai ocazia să întâlnești sau să cânți alături de ei?Norbert: Din internațional, mi-aș dori să întâlnesc membrii actuali din Linkin Park, fiind prima trupă care m-a ghidat spre genul acesta de muzică, iar din România cu Coma, HVNDS și Dora Gaitanovici, fiind artiști cu o evoluție și o energie superbă în fața cărora mă înclin.

Reporter: Dacă ai putea repeta experiența, ai schimba ceva la prestația ta sau la modul în care te-ai pregătit?Norbert: Aș repeta experiența, cu siguranță, și m-aș hidrata mai mult, iar legat de prestația în sine, aș interacționa mai mult cu publicul.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google News CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns