Federaţia Română de Fotbal a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.
„Edward Iordănescu, al cărui contract expiră la finalul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naţionale a României.
Numit la începutul anului 2022, Edward Iordănescu a preluat conducerea echipei naţionale într-un moment important, aducând o viziune nouă şi o abordare modernă în pregătirea şi managementul echipei.
Ca urmare a discuţiilor avute, Federaţia Română de Fotbal înţelege şi respectă decizia lui Edward Iordănescu de a face o pauză.
În acelaşi timp, îi mulţumeşte acestuia pentru munca depusă, pentru dedicarea sa în această perioadă plină de provocări şi pentru rezultatele obţinute la Echipa Naţională şi îi urează mult succes în viitoarele sale proiecte, având convingerea că Edward Iordănescu va continua să aibă un impact pozitiv în fotbalul românesc şi în viitor”, se arată într-un comunicat al federaţiei.
În mandatul lui Edward Iordănescu, echipa naţională a înregistrat, în 28 de partide, 10 victorii, 10 rezultate de egalitate şi 8 înfrângeri.
După o campanie în Liga Naţiunilor, în 2022, care a reprezentat o etapă de pregătire a preliminariilor pentru EURO 2024, FRF a decis continuarea colaborării cu Iordănescu, iar în campania de calificare pentru turneul final din Germania echipa naţională a încheiat pe primul loc, neînvinsă, şi cu doar 5 goluri primite în cele 10 partide.
La turneul final al EURO 2024, sub conducerea lui Edward Iordănescu, România a câştigat grupa, depăşind Belgia, Slovacia şi Ucraina.
În primul meci al turneului final, tricolorii au reuşit cea mai categorică victorie din istoria participărilor la turneele finale, mondiale şi europene, învingând Ucraina cu scorul de 3-0.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google News CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro