Lucrări de modernizare a rețelelor de apă și canalizare pe șapte străzi din Cluj-Napoca

Spread the love

  Compania de Apă „Someș” a anunțat că au fost reluate lucrările de reabilitare și modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Cluj-Napoca.

  În această perioadă au loc lucrări de modernizare a rețelelor pe străzile: Eremia Grigorescu (între str.

Rosetti și str.

Dragalina), Nicolae Titulescu (pe trotuarul de pe partea dreaptă începând de la str.

Bistriței spre Piața Cipariu), pe Traian și pe  Dobrogeanu Gherea.

De asemenea, în perioada următoare vor începe lucrările și pe străzile Argeș, Constantin Brâncuși și Calea Dorobanților.

„Toate aceste șapte străzi sunt situate în zona centrală a municipiului.

Chiar dacă șantierele creează un disconfort locuitorilor și participanților la trafic, vestea bună e că antreprenorul lucrărilor a conștientizat urgența închiderii lor.

Astfel, acesta a asumat finalizarea lucrărilor pe aceste artere, inclusiv refacerea tramei stradale, rutiere și pietonale, până în data de 6 septembrie, respectiv înainte de începerea noului an școlar.

Pentru restul lucrărilor, durata de execuție va fi extinsă până la finalul anului”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

 Compania de Apă „Someș”, operator regional de apă aflat sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, a reluat lucrările de reabilitare și modernizare, pe fonduri europene, a cca.

100 de străzi și tronsoane de străzi din municipiul Cluj-Napoca.

 Doar în ceea ce privește înlocuirea, de la zero, a conductelor de alimentare cu apă și canalizare, s-a reușit finalizarea completă a lucrărilor pe 40 de străzi din Cluj-Napoca, totalizând o lungime de 11,6 km.

 De asemenea, a fost reabilitată canalizarea, prin metode fără săpătură, pe alte 12 străzi.

În acest fel, progresul fizic al lucrărilor a ajuns la un procent de 35%.

Întregul contract prevede înlocuirea actualelor rețele de alimentare cu apă pe 33 de străzi și tronsoane din Cluj-Napoca, acoperind 20 de km.

De asemenea, vor fi reabilitați, inclusiv pe interior, 7,5 km de conducte de transport al apei, de pe șapte străzi.

În același timp, vor fi reabilitați și înlocuiți 23,5 km de conducte de canalizare și de racord, de pe 68 de străzi și tronsoane de străzi.

Lucrările, în valoare totală de peste 124.

000.

000 lei, sunt finanțate prin Programul de Dezvoltare Durabilă-PDD, în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, etapa a II-a”.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns