LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 875. J.D. Vance, opţiunea pentru vicepreşedinţia SUA: „Nu-mi pasă ce se întâmplă cu Ucraina” / Rusia ascunde morţii din război în statisticile anuale

Spread the love

Războiul din Ucraina, ziua 875.

J.

D.

Vance, opţiunea pentru vicepreşedinţia SUA: „Nu-mi pasă ce se întâmplă cu Ucraina” / Rusia ascunde morţii din război în statisticile anuale La 16 iulie, ministrul de externe al Rusiei a acuzat Statele Unite că ţin întregul Occident „sub ameninţarea armei” şi obstrucţionează cooperarea internaţională, o afirmaţie denunţată de ambasadorul SUA la ONU drept „ipocrizie” din partea unei ţări care a invadat Ucraina, notează Kyiv Independent.

Vezi mai multe articole din categoria externe Înaintea reuniunii, ambasadorul Ucrainei la ONU, Sergiy Kyslytsya, a citit o declaraţie în numele a aproximativ 50 de ţări, inclusiv Statele Unite, înconjurat de câteva zeci de emisari ONU.

Declaraţia comună a afirmat că comunitatea internaţională nu trebuie să fie distrasă de „încălcările flagrante” ale Rusiei privind integritatea teritorială a Ucrainei şi de „încercarea cinică a Moscovei de a se prezenta drept gardianul ordinii multilaterale”.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev сlama că aderarea Ucrainei la NATO ar fi privită ca o declaraţie de război împotriva Moscovei.

El a subliniat că numai „prudenţa” din partea alianţei ar putea preveni consecinţe catastrofale pentru planetă, potrivit interviului său publicat de un săptămânal local, citat de Kyiv Independent.

  „Încă de la început, am spus clar NATO că aderarea Ucrainei nu reprezintă doar o ameninţare directă la adresa intereselor naţionale ale Rusiei.

Este, de fapt, o declaraţie de război, deşi cu întârziere”.

Serviciul de Statistică de Stat al Rusiei a exclus numărul total de decese din cauze externe din raportul său anual, a relatat la 16 iulie publicaţia media rusă independentă Meduza, citându-l pe expertul în demografie Aleksei Raksha.

Serviciul de statistică include decesele cauzate de factori externi, cum ar fi accidentele rutiere, omuciderile şi sinuciderile, mai degrabă decât bolile.

Analiştii şi jurnaliştii au folosit aceste date pentru a extrapola numărul de soldaţi ruşi ucişi în invazia Ucrainei, lucru pe care Kremlinul a refuzat să îl dezvăluie, notează Kyiv Independent.

Potrivit ultimei lor estimări, mortalitatea masculină excesivă în 2023 este aproape dublă faţă de cea din 2022, iar estimările sugerează că în total, aproximativ 120 000 de militari ruşi au murit în război din 2022, cu o marjă de eroare cuprinsă între 106 000 şi 140 000.

Charles Michel, preşedintele Consiliului European, l-a criticat pe premierul ungar Viktor Orban pentru lansarea unei „misiuni de pace”, care a inclus vizite la Kiev, Moscova şi Beijing.

Această mişcare a inclus discuţii cu fostul preşedinte american Donald Trump şi cu liderii Rusiei şi Chinei, scrie Kyiv Independent.

Într-o scrisoare adresată colegilor lideri ai blocului celor 27 de naţiuni, Orban a declarat că Trump, candidatul republican la preşedinţia SUA, este pregătit să acţioneze „imediat” ca un mediator de pace în războiul Rusia-Ucraina, dacă va fi ales în noiembrie.

În replică, Charles Michel, preşedintele Consiliului European al liderilor naţionali ai UE, l-a mustrat pe premierul ungar şi a subliniat că acesta nu are mandat pentru discuţii de pace privind invazia rusească în Ucraina.

„Preşedinţia rotativă a Consiliului nu are niciun rol în reprezentarea Uniunii pe scena internaţională şi nu a primit niciun mandat din partea Consiliului European pentru a se angaja în numele Uniunii”, i-a transmis Michel lui Orban într-o scrisoare văzută de Reuters.

Într-un interviu acordat fostului consilier al lui Trump, cu doar cinci zile înainte de începerea invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, J.

D.

Vance, propus pentru vicepreşedinţia SUA, a declarat că „nu îi pasă cu adevărat ce se întâmplă cu Ucraina, într-un fel sau altul”, notează Kyiv Independent.

La momentul respectiv, el a continuat să minimalizeze ameninţarea Rusiei, respingând avertismentele din ce în ce mai alarmante ale guvernului american potrivit cărora Rusia ar fi pe cale să lanseze o invazie la scară largă.

„Nu am servit în Corpul Puşcaşilor Marini pentru a merge şi a lupta împotriva lui Vladimir Putin pentru că nu credea în drepturile transsexualilor, ceea ce Departamentul de Stat al SUA spune că este o problemă majoră cu Rusia”, a spus el.

Vance a făcut aceste comentarii în timp ce 150 000 de soldaţi ruşi erau adunaţi la frontiera ucraineană.

Orice speranţă că, văzând desfăşurarea celui mai mare război terestru din Europa de la al Doilea Război Mondial încoace, ar putea stârni o oarecare simpatie din partea lui Vance, a fost spulberată într-un alt interviu cu Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump, în martie 2022.

„.

.

.

Când mă trezesc dimineaţa, îmi fac griji dacă fiul meu de 5 ani va interacţiona cu un traficant sexual”, a spus el, în timp ce milioane de femei şi copii fugeau din Ucraina.

„Nu-mi pasă suficient de mult de ceea ce se întâmplă acolo (în Ucraina – n.

r.

) încât să intervin, să omor o grămadă de cetăţeni de-ai noştri şi să torn din ce în ce mai mulţi bani în gaura de război în timp ce noi avem propriile noastre probleme aici, acasă”, a spus Vance.

Lasă un răspuns