„Bărboșii” de la Beard Brothers sunt mai aproape de realizarea Școlii de Meserii din Florești.
Aceștia au depus actele pentru autorizația de construire.
Potrivit lui Lucian Șteț, membru fondator al asociației Beard Brothers, în prezent se apropie de suma de 300.
000 de euro, fiind strânși 296.
496 de euro.
„Încă nu s-au strâns (cei 300.
000 de euro – n.
red.
), suntem foarte aproape (…) Ne simțim foarte bine pentru că am ajuns în acest punct.
În sfârșit am reușit chiar dacă a fost mai dificil pentru că s-au întâmplat atât de multe lucruri în lume și a trebuit să ne implicăm.
Ne bucurăm că putem ajunge în ultima fază”, a declarat pentru monitorulcj.
ro Lucian Șteț.
Construirea unei școli de meserii este cel mai ambițios proiect al acestei asociații de până acum.
Școala se va adresa în principal, copiilor din centrele de plasament sau care provin din familii care au o situație financiară precară.
Proiectul este structurat pe două ramuri:Școala de Meserii sau Școala BB va avea mai multe direcții principale:Potrivit lui Lucian Șteț, școala ar putea fi finalizată în anul 2025.
„În momentul în care primim autorizația de construire o să postăm public pe paginile de social media că avem autorizația respectivă și o să punem o listă de necesități.
Căutăm firmă de execuție, căutăm firmă care să ne ajute cu betonul, birourile, tot ce o să ne zică arhitecții că trebuie să pregătim tocmai ca să primim mai multe oferte din exterior.
Există șanse să vină mari de construcție sau orice fel de colaboratori care sunt dispuși să se implice în construcția Școlii de Meserii și de aceea vrem să oferim posibilitatea și să fie transparență totală.
Noi din ce știm, construcția ar putea fi gata până anul viitor cu totul, dacă ne mișcăm și noi bine și dacă primim oferte sunt șanse ca la finalul anului să avem clădirea ridicată, acoperită”, a adăugat Lucian Șteț.
Cei de la Beard Brothers își doresc ca patru meserii să fie predate concomitent în școală printre care meseria de electrician, sudor, instalator, iar cea de a patra meserie va fi decisă ulterior.
În ceea ce privește numărul de copii care vor învăța o meserie se estimează un număr cuprins între 300 și 400 de cursanți pe an.
Puteți ajuta la construirea școlii de meserii prin donații AICI!Beard Brothers, probabil cel mai neconvențional ONG din România, s-a înființat în noiembrie 2013, fiind frăție a bărboșilor cu spirit de inițiativă, care își doresc să schimbe mentalități prin implicarea activă în societatea civil și care luptă împotriva stereotipurilor sociale și a discriminării de orice fel.
De-a lungul timpului, voluntarii au donat tot felul de echipamente pentru spitalele din Cluj, au susținut educația din județ și au oferit ajutor celor de la call center-ul DSP Cluj, unde 100 de voluntari au stat ore în șir pentru a oferi informațiile necesare pentru oamenii care s-au infectat cu COVID-19.
Asociația Beard Brothers a donat, într-un an și jumătate, două ambulanțe celor de la Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD).
Ultima ambulanță a fost donată chiar de Ziua Pompierilor.
Costul ambelor ambulanțe a fost de 165.
000 de euro, iar banii au venit din strângerea de fonduri cu ocazia diferitelor evenimente pe care le-au organizat.
O altă donație de zeci de mii de euro a fost făcută în vara anului 2020, când au donat un un aparat de testare de ultimă generație și 2.
000 de kit-uri pentru Spitalul de Boli Infecțioase din municipiului Cluj-Napoca.
Viteza de testare a aparatului este de 18 minute/test și 86 de teste/oră.
Pe perioada pandemiei de COVID-19, Asociația a făcut donații impresionante pentru spitalele clujene care se aflau în linia întâi în lupta împotriva COVID-19.
În luna martie a anului 2020, „bărboșii” au donat, cu ajutorul Băncii Transilvania, măști de protecție, dezinfectant și aparatură medicală în valoare de 39.
000 de euro pentru Spitalul de Urgențe din Cluj.
În total s-au donat 1.
296 de litri de dezinfectant pentru mâini, 500 de măști FFp2, un ecograf pulmonar și două videolaringoscoape.
Voluntarii nu s-au oprit doar la donațiile făcute pentru spitalele clujene, ci au început să trimită echipamente medicale necesare pentru lupta împotriva virusului prin toată țara.
Bărboșii au reușit să ajute 49 de spitale cu peste 180.
000 de echipamente necesare pentru a-și desfășura activitatea.
Donațiile pe care le-au făcut în perioada stării de urgență au fost de aproape 700.
000 de euro, bani care au fost strânși cu ajutorul mai multor firme din Cluj, dar și din țară.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro