Astăzi începe Electric Castle. Vezi în ce zi cântă artistul preferat.

Spread the love

  Evenimentul pe care mii de participanți îl așteaptă un an întreg este pregătit de start.

Astăzi, 17 iulie, începe Electric Castle 2024.

 Festivalul se deschide, oficial, miercuri, 17 iulie, ora 14:00.

Până în acel moment, participanții pot să rezolve, deja, de la distanță, cea mai mare parte dintre procedurile de acces: brățările pot fi ridicate, fizic, din locații dedicate din București și Cluj-Napoca sau pot fi livrate prin curier.

 Tot online, participanții își pot achiziționa biletele de tren și autobuz, mijloacele de transport recomandate pentru a ajunge în Bonțida.

 Participanţii pot lua autobuzele spre Electric Castle din Cluj-Napoca, la Iulius Mall și Expo Transilvania.

Organizatorii au publicat și rutele auto de acces, mașinile care vin cu toate locurile ocupate beneficiind de gratuitate pe unul dintre cele peste 3.

000 de locuri de parcare disponibile.

Accesul în parking poate fi și el achitat online, înainte de a ajunge în aria festivalului.

 Peste 1.

500 de oameni se vor ocupa de siguranța participanților, echipe proprii ale festivalului și ale autorităților.

Electric Castle are propriul număr de urgență 0733 070 026 disponibil non stop și 3 puncte de prim-ajutor.

Rămâne în vigoare și codul “Angel shot”.

Pentru prima dată, în festival pot fi accesate punctele G-Info Spot unde sunt puse la dispoziție informații și resurse pentru siguranță sexuală.

 De asemenea, două stații de hidratare gratuite sunt pregătite pentru zilele caniculare ce se anunță.

 Punctele de hidratare, scenele și toate activitățile de la EC 10 pot fi găsite pe harta festivalului, disponibilă pe EC app.

 Electric Castle debutează, astăzi, cu Reel Party by BT & DJ Yoda, un concept primit cu entuziasm la edițiile trecute.

 Joi, 18 iulie, festivalul va vibra în ritmuri afro, techno, drum and bass și metal cu Rema, Kungs și Bonobo, Apashe & The Brass Orchestra și Cavalera.

 Vineri, 19 iulie, e o zi marcată de show-urile Bring Me The Horizon, Paolo Nutini și Nina Kraviz.

Vineri, pe scena Electric Castle, ar fi trebuit să ajungă şi DJ-ul Ron Trent, însă acesta a anunţat că nu va fi mai prezent la festival.

 Massive Attack este live, sâmbătă, 20 iulie, când sunt programați și Chase and Status, Khruangbin și Marc Rebillet.

 Sâmbătă ar fi trebuit fie prezentă la Electric Castle şi trupa Queen of the Stone Age, însă aceasta din urmă a anunţat că şi-a anulat turneul european.

 Ziua de 21 iulie va fi marcată de stilul dancehall al lui Sean Paul și de Palaye Royale, care vor fascina prin stilul lor de fashion-art rock.

 Sevdaliza, Kenya Grace și Todd Terje vor fi și ei în ultima zi a EC 10.

 Duminică ar fi trebuit să fie prezentă la Electric Castle şi trupa Royal Otis, însă aceasta a anunţat că nu va mai concerta.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns