Cele mai valoroase resurse ale fabricilor: oamenii. Carbochim are angajați care fac parte din povestea sa și de 40 de ani

Spread the love

 Perioada post-revoluționară a adus numeroase schimbări în fabricile din întreaga țară: unele au fost desființate, altele s-au adaptat la noile condiții, s-au retehnologizat și au redus forța de muncă umană, iar în anumite cazuri s-a recurs la muncitori străini.

În prezent, în fabricile din România lucrează puțin peste 1.

000.

000 de oameni.

În timp ce majoritatea vede locul de muncă doar ca pe o sursă de venit, sunt exemple de angajați care și-au dedicat întreaga viață și activitate industriei prelucrătoare, devenind parte din istoria acesteia.

În Cluj-Napoca mai există câteva astfel de fabrici, care au rezistat provocării timpului și și-au menținut profesioniștii pe baricade.

Cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, Carbochim, are parte de oameni implicați și dedicați meseriei pe care o practică de câteva decenii încoace.

În ciuda numeroaselor schimbări prin care a trecut, din 1949, de la înființare, până în prezent, Carbochim a rămas cu o echipă unită, de angajați cu experiență.

La cârma întreprinderii se află Viorel Popoviciu, unul dintre cei mai vechi oameni, angajat al Carbochim de 43 de ani, din care 33 de ani în funcția de director.

În prezent, fabrica are aproximativ 160 de angajați, dintre care peste 40% muncesc acolo de două sau trei decenii.

În urma relocării fabricii, lucru care s-a întâmplat în anul 2023, munca tuturor a devenit mai ușoară și se bucură ca iau parte la această perioadă de ascensiune a producției, în care tehnologia se îmbină cu experiența lor.

În fabrică, ziua de lucru începe la 6 dimineața, atunci când pornesc motoarele utilajelor.

Înainte de asta, se instalează o forfotă plăcută, a angajaților care schimbă impresii la cafea.

Mulți dintre muncitori văd deja fabrica ca pe o a doua casă.

De-a lungul anilor au legat prietenii, se bucură împreună de reușitele profesionale, dar și de cele personale.

Unii muncesc împreună de peste 30 de ani și și-au creat în fabrică amintiri cât pentru o viață.

 „Când lucrau 2.

500 de muncitori la Carbochim era zarvă, dar după ce am rămas mult mai puțini și ca să ne găsim trebuia să ne sunăm”Alexandru Fechete este unul dintre oamenii de bază ai fabricii, muncește de aproape două decenii în Carbochim și nu se vede făcând altceva.

A luat parte la mai multe etape din parcursul fabricii și chiar dacă vorbește cu nostalgie despre perioadele în care prin imensele hale industriale alergau mii de muncitori, se bucură că face parte și din noua poveste Carbochim și că este unul dintre cei care beneficiază de noile tehnologii în producția de abrazive profesionale.

,,Eu sunt de 18 ani la Carbochim, dar lucrurile s-au schimbat total.

Dacă stăm să comparăm ce e aici și ce a fost acolo, s-a schimbat tot, radical.

Aici e mult mai curat, mai luminos, utilajele sunt noi și asta se vede și în rezultate, se face o producție mai bună.

Și atmosfera în noua fabrică este super.

Înainte era o atmosferă apăsătoare, eram în halele alea mari de pe vremea comunistă și cu tavanele alea imense, era mai sinistru.

Când lucrau acolo 2.

500 de muncitori era zarvă, dar după ce am rămas mult mai puțini și ca să ne găsim trebuia să ne sunăm pe telefoane.

Dar bine că au reușit să ne mute și cred că suntem printre puținele fabrici care s-au relocat.

Eu sunt matrițer, deci eu reglez matrițele pe presă în funcție de planificarea ce se face pentru următoarea zi și le reglez volumul, fac mai multe reglaje la fiecare presă, dar aici, normal, este mult mai ușor decât era dincolo.

Aici sunt utilajele mult mai noi, spațiul este mai mic și acestea sunt mai apropiate unul de celălalt, dincolo erau mai răsfirate, aveam mai mult de alergat și, pe lângă asta, erau și de prin anii 60”, a explicat Alexandru Fechete.

„Ce ne bucură cel mai mult este că s-au păstrat locurile de muncă, deși s-a investit în utilaje moderne”Datorită utilajelor moderne, acum și femeile, ce reprezintă 40% din angajații Carbochim, pot efectua munca în fabrică cu aceeași eficiență și precizie ca bărbații, contribuind semnificativ la creșterea productivității și la diversificarea forței de muncă industriale.

Veselă și cu un optimism molipsitor, Daniela Negrea este angajată de pe vremea când lucurile nu erau atât de ușoare în fabrică.

S-a angajat la Carbochim în urmă cu peste 20 de ani și în ciuda dificultăților întâmpinate, nu s-a gândit niciodată să plece.

Acum este recunoscătoare pentru condițiile de muncă mai bune, de care se bucură odată cu relocarea.

,,Sunt operator produse abrazive, lucrez la presă, dar acum este mult mai ușor, condițiile sunt mult mai bune decât înainte.

Presele vechi au fost schimbate deja și urmează să se mai facă și alte schimbări.

Aici suntem mult mai uniți, colaborăm mult mai bine unul cu celălalt.

Avem program diferit, eu, de exemplu, ajung la 6:20.

E plăcut dimineața, pentru că venim aici, ne vedem, șeful discută cu noi și e frumos că în fiecare zi poți să lucrezi în altă parte.

Avem un program de 8 ore, cu pauze în care mai povestim, e o atmosferă plăcută la lucru.

Ce ne bucură cel mai mult este că s-au păstrat locurile de muncă, deși s-a investit în utilaje moderne, iar pentru mine este important și faptul că s-a găsit o locație în oraș, suntem aproape de casă.

Mai avem colegi care fac naveta, dar ei sunt ajutați pe partea aceasta”, ne spune Daniela Negrea.

„Este încă nevoie de Carbochim”Adrian Pașcalău este unul dintre cei mai vechi angajați.

Are aproape 40 de ani de muncă în Carbochim și din 1987, de când s-a angajat, se trezește în fiecare dimineață cu același scop: să își facă treaba bine și să fie un exemplu pentru colegii lui.

 ,,Eu lucrez absolut orice, de la matrițerie până la presare, fac de toate.

Îmi place să lucrez, să mă dedic aici și tot ce fac vreau să fac cum trebuie.

Era destul de dificil înainte, pentru că era vorba de condiții, în vechea fabrică erau ceva mai rele.

Aici, condițiile sunt mult mai bune și se vor mai aduce îmbunătățiri.

E bine.

Înainte, multe utilaje erau manuale, presarea se făcea manual, depuneam efort mult mai mare și randamentul era mai mic, acum, evident, fiind automatizat, a crescut, iar nouă ne este mai ușor.

E foarte bine ce s-a făcut aici.

Noi ne bucurăm, pentru că este nevoie încă de Carbochim”, a povestit unul dintre cei mai vechi angajați, Adrian Pașcalău.

Astfel de povești au toți cei aproximativ 160 de angajați ai fabricii, al căror parcurs s-a împletit, în multe dintre cazuri pe decenii, cu cel al Carbochim.

Sunt, cu toții, piese importante ale unui succes industrial, care se scrie de 75 de ani.

 Carbochim este cel mai mare producător de abrazive profesionale din România.

Fabrica a fost înființată în anul 1949 și a funcționat pe platforma industrială din Piața 1 Mai până în anul 2023, când a fost relocată pe Bulevardul Muncii și pe strada Orăștiei, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro.

În ultimii ani, înainte de relocare, fabrica mai funcționa doar pe 30% din suprafața platformei, restul fiind spații reziduale și clădiri cu risc seismic ridicat.

În 2020 grupul Iulius a preluat pachetul majoritar de acțiuni, s-a ocupat de relocarea fabricii și achiziționarea de utilaje de ultima generație, iar pe vechea platformă va dezvolta un proiect multifucțional de regenerare urbană.

Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns