Festival de muzică din Slovacia, anulat din cauza unei furtuni. 15 persoane au fost rănite. VIDEO

Spread the love

  Un festival de muzică în aer liber a fost anulat sâmbătă în Slovacia, după ce furtuna a cauzat rănirea a 15 persoane şi a distrus instalaţiile de sunet, au anunţat organizatorii, potrivit AFP şi DPA.

 Organizatorii festivalului Pohoda, care se desfăşura la Trencin, oraş din vestul Slovaciei, au evocat iniţial opt răniţi, dar bilanţul a fost actualizat la cel puţin 15 răniţi.

„După ce am evaluat securitatea instalaţiilor de la festival, am decis că Pohoda 2024 ar trebui închis”, au anunţat organizatorii într-un comunicat postat pe website-ului festivalului.

Ei au adăugat că spectatorii au fost evacuaţi cu autobuzele către diferite oraşe din regiune.

Organizat începând din 1997, festivalul Pohoda este consacrat diferitelor genuri muzicale, invitaţii fiind artişti locali şi internaţionali.

În acest an, urmau să fie prezenţi aproximativ 30.

000 de spectatori pe parcursul celor trei zile ale festivalului.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns