CFR Cluj, victorie în primul meci din noul sezon. Partida cu Dinamo București, un „rollercoaster” emoțional.

Spread the love

  CFR Cluj a debutat în sezonul 2024/2025 din SuperLiga României în compania celor de la Dinamo.

 Formaţia din Gruia a primit vizita echipei pregătite de Zeljko Kopic, iar partida s-a anunţat una extrem de interesantă.

Deşi CFR Cluj este cotată ca favorită în această partidă, startul de sezon a fost unul plin de surprize.

Farul Constanţa a pierdut în primul meci al sezonului contra celor de la Unirea Slobozia, scor 0-1, în timp ce Universitatea Craiova, Rapid şi FCSB au remizat cu trei echipe mai slab cotate, în speţă Hermannstadt, UTA Arad şi „U” Cluj.

 Ambele formaţii au făcut mai multe transferuri înainte de noul sezon, iar Dinamo îşi propune să arate cu totul o altă faţă.

În sezonul precedent, „Câinii” au evitat retrogradarea la baraj.

De partea cealaltă, CFR Cluj îşi propune să cucerească titlul în acest sezon, după ce anul trecut a terminat pe locul doi.

În sezonul trecut, în partida jucată la Bucureşti, cele două au remizat, scor 1-1.

Totuşi, la meciul de la Cluj, CFR Cluj a învins-o fără drept de apel, scor 4-0.

Ardelenii şi „Câinii” s-au întâlnit de 56 de ori în Liga 1, iar CFR Cluj stă mai bine în confruntările directe:Cîrjan a profitat de o gafă a lui Kresic și a deschis scorul pentru Dinamo București în minutul 14.

Nu a mai durat mult, iar bucureștenii au mai marcat un gol spectaculos în minutul 34.

Înainte de pauză, Ciprian Deac a înscris dintr-un penalty provocat de căpitanul Politic, care l-a faultat în careu pe Artean.

Scorul la pauză a fost 2-1 pentru Dinamo București.

Repriza secundă a venit cu o surpriză pentru fanii CFR-ului.

Daniel Bîrliba a restaurat egalitatea în minutul 52.

Tachtsidis a înscris cu un șut superb de la marginea careului, iar clujenii și-au revenit dupa prima repriză de coșmar.

Meciul s-a terminat 3-2 pentru CFR Cluj.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns