Veniturile românilor au scăzut în luna mai. Cele mai mari salarii sunt în IT, și cele mai mici la fabricile de confecții.

Spread the love

  Salariul mediu brut va avea și el de suferit, valoarea acestuia ajungând la 8335 de lei, cu 177 de lei mai puțin decât în aprilie 2024, potrivit INS.

 Cele mai mari salarii din țară le avem în IT, de aproximativ 11.

235 de lei, iar la polul opus avem veniturile din domeniul confecționării articolelor de îmbrăcăminte, de 2.

784 de lei.

 Conform sursei citate anterior, salariile au scăzut în luna mai 2024 din pricina acordărilor primelor trimestriale sau de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), de diverse ajutoare în bani.

Însă în multe sectoare din domeniul economic, aceste scăderi au fost influențate și de neîncasările din producție sau de încasări mai mici cauzate de proiectele avute sau anularea acestora.

Reducerile de salariu se resimt cel mai tare în două domenii: activități de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public), cu 21,8%, şi în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu 19,4%.

De cealaltă parte avem și salarii care au crescut față de luna precedentă, acestea fiind în  în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, cu 6,9%, şi în extracţia minereurilor metalifere, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tăbăcirea şi finisarea pieilor, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, între 2,5% şi 4%.

Sectorul bugetar a avut și el parte de creșteri, acestea având loc în sistemul de învățământ, cu 9,9%, sănătate și asistență socială, cu 1,5% și administrația publică, cu 0,4%.

Astfel, sectorul public a înregistrat o creștere de 12,7% față de luna aprilie 2024.

 Articol scris de Alina PetricCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns