Vreme caniculară, cu disconfort termic accentuat și maxime de 40 de grade. Prognoza meteo pentru Cluj.

Spread the love

  Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, cu disconfort termic accentuat și temperaturi de 40 de grade Celsius la umbră, valabile în cea mai mare parte a țării, inclsuiv în județul Cluj.

 Astfel, joi, 11 iulie, valul de căldură va fi unul persistent, cu indice temperaturã-umezealã (ITU) peste pragul critic de 80 de unitãţi în cea mai mare parte a ţãrii.

Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare, averse şi descãrcãri electrice, în a doua parte a zilei, local la munte şi izolat în restul teritoriului.

Vântul va sufla în general slab și moderat, cu unele intensificãri asociate averselor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 31 şi 40 de grade Celsius, iar cele minime între 12 şi 26 de grade Celsius.

În Cluj, județ aflat sub Cod portocaliu de disconfort termic accentuat, vremea va fi caniculară, cu un cer mai mult senin, cu șanse reduse de ploi, iar vântul va sufla variabil.

Temperatura maximă va ajunge la 35 de grade Celsius, iar cea minimă va indica 18 grade Celsius.

 În următoarele zile, valul de căldură se va menține la un nivel ridicat, astfel că maximele în Cluj vor atinge 36 de grade Celsius, vineri, și 37 de grade Celsius, duminică.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns