Valentin Gheorghe, fost jucător de la „U” Cluj, a semnat cu Poli Iași. Are peste 200 de meciuri.

Spread the love

  Clubul de fotbal Poli Iaşi a anunţat, joi, pe un site de socializare, transferul atacantului Valentin Gheorghe, care a evoluat ultima oară pentru Universitatea Cluj.

 „Atacantul lateral Valentin Gheorghe a semnat contractul cu Poli Iaşi.

Născut la data de 14 februarie 1997, la Ploieşti, Vali a evoluat în sezonul trecut la FCSB şi U Cluj.

La ardeleni, cu care a jucat barajul pentru calificarea în preliminariile Conference League, a debutat în septembrie 2023 chiar într-un meci cu Poli Iaşi, câştigat de alb-albaştri cu 2-0.

Este unul dintre jucătorii importanţi ai generaţiei sale, cu peste 200 de jocuri în prima ligă din România şi Turcia, precum şi selecţii la naţionalele U21, U23 şi Olimpică (3 jocuri la JO 2021).

Mult succes în Copou, Vali!”, se menţionează pe pagina oficială de Facebook a grupării moldovene.

Valentin Gheorghe a mai jucat în cariera sa la formaţiile Astra Giurgiu, CS Afumaţi şi Umraniyespor.

Tot joi, gruparea moldoveană a renunţat la şapte jucători: Rachid Bouhenna, Carlos Jatoba, Hamza Saghiri, Matija Katanec, Kevin Kabran, Marius Martac şi Allanzinho.

Poli Iaşi i-a transferat în această vară pe atacantul brazilian Tailson Pinto Goncalves (Santos FC), atacantul portughez Goncalo Teixeira (FC Lank Vilaverdense), fundaşul central portughez Claudio Silva (Feirense), fundaşul central portughez Guilherme Soares (Oliveirense), fundaşul lateral nord-macedonean David Atanaskoski (Partizani Tirana), portarul spaniol Jesus Fernandez (FC Voluntari), atacantul helveto-albanez Florian Kamberi (Slaven Belupo), mijlocaşul germano-croat Robert Miskovic (Banik Ostrava), mijlocaşul Matei Tănasă (FCSB) şi Valentin Gheorghe (U Cluj).

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns