Serviciul de telemedicină ALOPEDI, apelat de peste 6.800 de părinți clujeni, în primul semestru din 2024!

Spread the love

  Consiliul Județean Cluj, împreună cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, au realizat o analiză a activității derulate în primele șase luni ale anului 2024 prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice.

În urma analizei, s-a constatat că ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în primul semestru al acestui an de 6.

868 de părinți clujeni, majoritatea dintre acestea (70,9%) finalizându-se cu recomandări ce au permis îngrijirea copiilor la domiciliu.

De asemenea, părinților li s-au explicat care sunt semnele la apariția cărora trebuie să se adreseze medicului.

 Cu toate acestea, în cazul a trei copii clujeni a fost necesară solicitarea intervenției Serviciului de Ambulanță.

  „Cifrele dovedesc, o dată în plus, utilitatea și eficiența serviciului nostru non-stop de telemedicină, dar și încrederea pe care o au părinții în sfaturile și recomandările specialiștilor care deservesc ALOPEDI.

Este îmbucurător faptul că majoritatea problemelor au putut fi soluționate telefonic, fără a mai fi necesară deplasarea la spital sau la cabinetul medical.

”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

 Rezultatele analizei au indicat că în intervalul menționat, problemele digestive (34,12%) au fost mult mai frecvente decât cele respiratorii (13,50%), numărul apelurilor pentru probleme digestive crescând cu 50% în luna iunie față de luna mai.

În acest context, specialiștii recomandă părinților să țină cont de măsurile de prevenire a infecțiilor digestive: să fie atenți la igiena mâinilor, să spele alimentele consumate de copii înainte de a le oferi acestora, să nu ducă în colectivitate copiii cu infecții digestive, iar folosirea piscinelor și a bazinelor se poate face după două săptămâni de la terminarea infecției digestive.

Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns