Scandal la festivalul Saga care are loc în perioada 5-7 iulie la București.
DJ-ul olandez Hardwell și-a anulat show-ul din cauza unor probleme tehnice și i-a acuzat pe organizatorii festivalului că nu l-au plătit.
„Sunt aici, am călătorit tocmai din Olanda pentru a performa pentru voi.
Sunt aici, asta vă spun.
Ca să fiu sincer, acest festival de rahat nu mi-a dat niciun rahat de ban pentru a fi aici în această seară dar tot sunt aici, iar echipamentul lor e de r…t.
Nu funcționează nimic.
Dacă sunt aici înseamnă că vreau să performez pentru voi, dar întregul echipament mă dezamăgește.
Nu pot să performez, este imposibil pentru mine să fac asta”, le-a spus Hardwell fanilor care abia așteptau să-i vadă spectacolul.
„Păi, Hardwell, ne pare rău că Rita Ora, Sickick, Loreen și toți DJ-ii de la celelalte 5 scene au apucat să performeze în prima zi de SAGA iar tu nu.
Echipamentul a venit tocmai din Olanda, la fel ca și tine.
Același set pare să funcționeze acum perfect pentru Will Sparks.
Am muncit atât de mult pentru a construi SAGA de anul acesta pentru artiști și participanți.
Am fi rezolvat orice dificultate tehnică fără efort și în cel mai scurt timp, dacă ne-ai fi lăsat și nu ai fi oprit setul atât de repede.
Am făcut tot ce ne-a stat în putință pentru a-ți răspunde cerințelor, inclusiv cele legate de plată.
Ne pare rău pentru fanii tăi, ai noștri.
Le-ar fi plăcut să te vadă în sfârșit la București.
Nimic în afară de iubire și îți dorim să-ți fie bine”, au transmis organizatorii Saga.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro