O fetiță de doar 3 ani a ajuns la spital drogată cu marijuana. Mama ei a dat vina pe niște bomboane.

Spread the love

  O fetiță de 3 ani din Constanța a ajuns la spital după ce a prezentat simptome specifice unei supradoze cu stupefiante.

  Analizele de sânge au arătat că minora era pozitivă la canabis.

„Este vorba despre un pacient minor de trei ani.

A fost internat în unitatea noastră prin serviciul de urgență.

Când a fost adus la spital, copilul prezenta stări de somnolență, fiind internat pentru ingestie de substanță necunoscută.

În urma testelor texocologice, minorul a ieșit pozitiv la substanțe interzise și a primit tratament de specialitate.

După mai bine de 24 de ore se spitalizare, starea sa de sănătate s-a îmbunătățit și a fost externat în condiții de siguranță”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Constanța, cita de ZIUA de Constanța.

Mama minorei le-a declarat anchetatorilor că fetița ar fi mâncat niște bomboane.

Ofițerii antidrog cred că fetița de 3 ani a fost ținută într-un mediu în care s-a consumat canabis și copilul ar fi fumat pasiv.

„Echipa mobilă s-a deplasat la sesizarea SCJU și a secției de poliție, iar aceasta a constatat internarea fetiței.

Dacă este cazul, în funcție de ce relevă anchetele organelor de specialtiate, DGASPC va derula o eventuală anchetă”, au declarat reprezentanții DGASPC Constanța pentru sursa citată anterior.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns