Un bărbat a intrat cu mașina într-un cap de pod și a rămas încarcerat, după ce a fost înțepat de o albină

Spread the love

  Un bărbat în vârstă de 76 ani a rămas încarcerat după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod, pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

 Pompierii au intervenit la faţa locului cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM cu personal medical.

„Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotare, pompierii au extras din interiorul maşinii un bărbat în vârstă de aproximativ 76 ani.

Persoana a fost preluată de echipajul medical SMURD TIM în stare de conştienţă, ulterior fiind transportată la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, bărbatul ar fi pierdut controlul volanului după ce a fost înţepat de o albină.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns