Joi 4 iulie, Coaliția de guvernare PSD-PNL a luat decizia asupra calendarului electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare.
PNL a anunțat faptul că decizia a fost luată în raport cu celelalte formațiuni politice, astfel încât să se ajungă la un numitor comun.
Primul tur de alegeri prezidențiale va avea loc pe 24 noiembrie, iar al doilea pe 8 decembrie.
În urma consultărilor pe care premierul Marcel Ciolacă le-a avut cu celelalte partide politice, s-a căzut la comun ca data alegerilor parlamentare să fie de 1 decembrie.
Discuțiile cu celelate partide politice s-au prelungit pe durata a două zile, luni ajungându-se la un numitor comun cu reprezentanții USR, AUR, UDMR, SOS România, cei ai Grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor şi cei ai PUSL.
Marţi, s-au continuat negocierile cu reprezentanţii REPER şi cei de la Forţa Dreptei.
Articol realizat de Alina PetricCitiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro