Premierul indian Narendra Modi va vizita Rusia săptămâna viitoare pentru a purta discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat Ministerul de Externe al Indiei.
Anunţ oficial: Premierul indian va vizita Rusia săptămâna viitoare Vizita va începe luni şi va ţine două zile.
Potrivit Ministerului de Externe, cei doi lideri vor analiza relaţiile bilaterale şi vor discuta problemele regionale şi globale, anunţă Sky News.
Comunicatul a confirmat vizita anunţată de ruşi în urmă cu câteva zile.
Modi a vizitat ultima dată Rusia în 2019.
Atunci, el a participat la un forum economic în portul Vladivostok.
India este un cumpărător important de petrol rusesc.
În ultimii trei ani, achiziţiile au crescut de peste 20 de ori.
În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, India a păstrat o poziţie neutră, având legături atât cu Putin cât şi cu ucrainenii şi liderii occidentali.
Vezi mai multe articole din categoria externe