Astăzi se afișează rezultatele inițiale de la Evaluarea Națională 2024. În ce condiții se depun contestațiile.

Spread the love

  Peste 160.

000 de elevi au susținut în perioada 25 -28 iunie 2024 probele din cadrul examenului de Evaluare Națională.

 În județul Cluj, examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie-iulie 2024, a fost susținut de peste 5.

200 de absolvenți ai clasei a VIII-a.

Examenul de Evaluare Națională a debutat marți, 25 iunie 2024, cu proba scrisă la Limba și literatura română, urmată joi, 27 iunie 2024, de proba scrisă la disciplina  Matematică.

 Vineri, 28 iunie 2024, elevii care studiază în limba minorităților naționale au susținut proba la Limba și literatura maternă.

 Potrivit calendarului oficial aprobat de Ministerul Educației, primele rezultate la Evaluarea Națională 2024 vor fi publicate miercuri, 3 iulie.

 Elementul de noutate al acestei sesiuni a examenului de Evaluare Națională a constat în faptul că, la finalul fiecărei probe de examen, lucrările elevilor au fost scanate și încărcate în platforma națională destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise, fiind evaluate, aleatoriu, de către profesori evaluatori, din alte județe, decât cel de proveniență a lucrărilor.

Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, 3 iulie 2024, până la ora 14:00 (în centrele de examen), cu respectarea Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal.

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 3 iulie 2024 (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie 2024 (în intervalul orar 8:00-12:00) sau  transmise prin mijloace electronice centrelor de examen.

 În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

 Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora.

 Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie 2024.

   Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: Depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns