Un șofer cu o alcoolemie de peste 1 la mie, care a provocat un accident în Mărăști și a fugit, reținut de polițiști

Spread the love

  Un bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat sub influența alcoolului, a fost implicat luni, 1 iulie, în jurul orei 23:15, într-un accident rutier pe strada Traian Vuia din Cluj-Napoca.

 „Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, respectiv un bărbat de 45 de ani din județul Bistrița-Năsăud, care, la punerea în mișcare de pe loc cu autoturismul, ar fi acroșat un autoturism ce se afla staționat, la volanul căruia se afla un alt bărbat” conform IPJ Cluj.

În urma coliziunii au rezultat doar pagube materiale, însă conducătorul de 45 de ani a plecat de la locul evenimentului, motiv pentru care a fost solicitată intervenția unui echipaj rutier.

„În acest context, bărbatul de 45 de ani a fost depistat, fiind testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, informează, marți, Inspectoratul Județean de Poliție ClujPolițiștii au emis o ordonanță de reținere a celui în cauză, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

În continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Articol scris de Aurel Constantin BîrlibaCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns