40 de pompieri români au ajuns în Franța pentru a ajuta la stingerea incendiilor de pădure. Printre aceștia se află și un clujean.

Spread the love

  Un număr de 40 de pompieri români cu opt mijloace tehnice au ajuns duminică în Perpignan, sudul Franţei, pentru a sprijini lupta împotriva incendiilor de pădure, a informat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

 Printre pompierii care au plecat în Franța se află și un clujean.

„Un ofițer din cadrul ISU Cluj participă cu modulul din Romania la misiunea de prepoziționare a forțelor pentru stingerea incendiilor de pădure din Franța”, a declarat pentru monitorulcj.

ro ISU Cluj.

Potrivit unui comunicat al DSU, transmis luni Agerpres, în cadrul ceremoniei de primire s-a realizat un moment simbolic de predare – primire a ştafetei între echipa română şi cea greacă, care şi-a încheiat programul de pre-poziţionare într-o zonă adiacentă locaţiei atribuite României.

Luni dimineaţă, comanda modulului român a participat la şedinţa săptămânală cu omologii francezi pentru a analiza principalele riscuri de incendii de pădure şi a stabili organizarea structurilor care asigură răspunsul în cazul producerii unor astfel de evenimente, arată sursa citată.

În perioada 1 – 31 iulie, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, participă la un program de pre-poziţionare, scopul fiind de a reduce timpul de răspuns la incendiile de pădure, de a eficientiza pregătirea şi de a îmbunătăţi interoperabilitatea între forţele europene.

„Finanţat de Uniunea Europeană, acest program este o măsură de sprijin pentru comunităţile franceze afectate de incendii în anii trecuţi.

Misiunea pompierilor români subliniază importanţa solidarităţii şi cooperării internaţionale în gestionarea dezastrelor naturale, contribuind semnificativ la protecţia comunităţilor şi mediului înconjurător.

Schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16 iulie, urmând ca alţi 40 de pompieri să înlocuiască personalul”, a informat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns