Trei din 10 copii știu pe cineva care a consumat substanțe psihoactive/droguri şi aproape unu din doi adolescenți a fumat/vapat în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de Salvaţi Copiii România.
De asemenea, copiii cu vârsta peste 14 ani consumă în număr mai mare alcool şi tutun.
„Trei din 10 copii afirmă că știu pe cineva care a consumat substanțe psihoactive/droguri, ponderea crescând la patru din 10, în cazul adolescenților.
Îngrijorător este că indică pe cineva din grupul de egali (prieten / coleg de școală), ceea ce arată incidența ridicată a consumului în mediul școlar sau în proximitatea copiilor, potrivit unei anchete Salvați Copiii România.
Copiii cu vârsta peste 14 ani consumă în număr mai mare alcool și tutun: astfel, 27% afirmă că au consumat alcool, 19% au fumat țigări obișnuite, 11% tutun încălzit, iar 16% au vapat, în ultima săptămână”, arată ancheta.
Ancheta arată că 3% dintre copii afirmă că au consumat personal substanțe psihoactive/droguri, fără nicio diferențiere privind vârsta, genul sau mediul de rezidență.
„Având în vedere incidența mare a consumului în grupul de egali și caracterul dezirabil al unui răspuns în cazul consumului propriu, datele acestea trebuie interpretate cu atenție, cel mai probabil procentul fiind subestimat.
Dintre cei care spun că au consumat personal, cei mai mulți spun că au făcut acest lucru de mai multe ori (peste jumătate dintre ei), iar substanța cea mai consumată este canabisul, urmată de ecstasy și LSD.
Observăm că majoritatea copiilor au auzit de cel puțin una dintre substanțele psihoactive menționate în studiu.
Dacă pornind de la mediul de rezidență și gen nu există diferențe semnificative, când vine vorba de grupele de vârstă, copiii peste 14 ani afirmă că au auzit într-o proporție mult mai mare de toate tipurile de substanțe psihoactive, comparativ cu copii sub 14 ani”, mai arată ancheta.
Potrivit sursei citate, 4 din 10 copii spun că au consumat cafea în ultima săptămână.
De asemenea, 2 din 10 copii spun că au consumat energizante sau băuturi alcoolice, iar 1 copil din 10 spune că a fumat/vapat în ultima săptămână.
„Consumul creşte odată cu vârsta copiilor.
64% dintre copiii de 14 ani și peste au băut cafea în ultima săptămână, 27% afirmă că au consumat alcool, iar 24% energizante, 19% au fumat țigări obișnuite, 11% tutun încălzit, iar 16% au vapat.
Consumul de alcool este mai răspândit în rândul băieților (22% vs.
18%)”, potrivit anchetei Salvaţi Copiii România.
Copiii declară totuşi că au o alimentație sănătoasă, cu procente ridicate de legume, fructe, lactate și mâncăruri gătite.
„Totuși, merită remarcat consumul ridicat de dulciuri, băuturi carbogazoase și produse de tip fast-food.
Deși în cazul majorității tipurilor de alimente nu remarcăm diferențieri de gen, mediu sau vârstă, merită menționat că în cazul băuturilor carbogazoase consumul declarativ este mai ridicat în mediul rural”, menţionează ancheta.
Ancheta a fost realizată pe copii cu vârsta între 10 şi 17 ani.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro