Marius-Mihai Oatu a fost condamnat joi, 27 iunie, de Tribunalul București la trei ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru abuz în serviciu.
Acesta ar fi zburat în 147 de misiuni militare, fără a deține licență medicală validă, potrivit g4media.
ro De asemenea, în același dosar, a fost implicat și colonelul Marius-Ioan Buiu, acesta fiind fostul medic-șef al Bazei 71 Aeriana Câmpia Turzii, fiind acuzat de complicitate la abuz de serviciu.
Mai exact, Marius-Mihai Oatu este acuzat că, timp de mai bine de trei ani, s-a folosit de funcția pe care o deținea la acel moment pentru a efectua 147 de misiuni de zbor pe aeronave MIG-21LanceR şi IAR-330, fără a deține o licență medicală validă.
Pe parcursul urmăririi penale, dar și în instanță, Marius-Mihai Oatu nu a dat nicio declarație, uzând de dreptul la tăcere, în timp ce medicul-șef neagă acuzațiile.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar București, fostul medic-șef l-ar fi ajutat pe comandantul bazei să zboare ilegal în 144 de misiuni de zbor.
Articol scris de Ilinca DandocziCitiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro