În timp ce candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, anunță că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector (BES) şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, primarul în funcție Radu Mihaiu continuă să acuze probleme „incredibil de grave” în secții de votare.
El a cerut renumărarea voturilor unde ar fi „suspiciuni grave” și spune că de trei zile aceste solicitări îi sunt ignorate.
„Peste 60 de ore de când BES ne ignoră.
Nici măcar secțiile unde au dispărut voturi nu le-au luat în discuție.
Să nu mai vorbim că în Sectorul 2 au dispărut 1345 buletine de vot, au dispărut ștampile de vot.
Aflăm că au fost scoase din secții și ștampile de control.
Au dispărut toate piesele de care aveau nevoie pentru a-și construi o secție paralelă.
Problemele sunt incredibil de grave.
Chiar azi noapte au mai încercat să închidă o secție (248 – după 4 zile!) în care erau 9 voturi în plus în urnă.
Au fost din cele descoperite preștampilate în ziua votului sau au provenit din secția care se putea construit din tot ce a dispărut din sector?? Președinta BES trebuie să înainteze speța către parchet.
Sesizează și ei fraudarea alegerilor.
Totuși, presiunea pusă de PSD încă din prima noapte când au înconjurat gardurile cu oameni care să vocifereze încă ține adevărul ascuns”, a scris Radu Mihaiu, vineri, pe Facebook.
El spune că a cerut renumărarea voturilor unde sunt suspiciuni grave, iar de 3 zile nu i se răspunde: „Se încearcă mușamalizarea fraudei.
Nu o vom lăsa așa”.
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2.
El susține că discuţia despre nereguli la vot reprezintă „un refuz de a recunoaşte înfrângerea de către USR”.
El a mai susținut că cererile de renumărare a voturilor pe care Radu Mihaiu a anunțat că le-a depus nu au fost „găsite”: „S-a vorbit foarte mult în mass-media despre acea cerere de renumărare dar cererile nu au fost găsite la Biroul Electoral de sector sau la Biroul Electoral Municipal.
Din punctul meu de vedere, toată această discuţie despre anumite nereguli este un pretext pentru a justifica faptul că s-au pierdut alegerile de către USR şi este în fapt un refuz de a cunoaşte această înfrângere”.
„Din punctul meu de vedere, este imperios necesar să lăsăm în urmă toată febra de campanie şi să începem colaborarea în beneficiul sectorului 2 şi a locuitorilor sectorului.
Trebuie să existe o tranziţie de mandat cît mai constructivă, astfel încât sectorul 2 să treacă pe o direcţie a dezvoltării cât de repede posibil”, a adăugat Hopincă.