Europa își ține răsuflarea. Ce se află în spatele celui mai riscant pariu al lui Emmanuel Macron?

Spread the love

În fața avansului extremei drepte, care a câștigat alegerile pentru Parlamentul European în Franța, președintele Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul și a convocat alegeri anticipate.

La începutul săptămânii, a fost publicat decretul de dizolvare în Monitorul Oficial, iar miercuri, președintele republicii a ieșit public, în conferință de presă, să își explice decizia care a șocat pe multă lume, atât în țara lui, cât și la nivel european.

Macron a denunțat alianțele deja conturate și le-a cerut deja moderaților de la dreapta și stânga eșichierului politic să se unească în fața pericolului extremei drepte.

„Nu vreau să îi dau cheile extremei drepte în 2027”, a spus președintele francez, care a admis că el este responsabil pentru declanșarea acestei mișcări de „clarificare”.

„Când 50% dintre francezi au votat cu extrema, dacă ai o majoritate relativă în Parlament, nu poți să spui .

Înseamnă că nu îi respecți, nu îi asculți”, a spus șeful statului, care a precizat că vrea un guvern care să răspundă furiei și urgențelor oamenilor.

„Dacă oamenii se tem (că ar putea fi numit un premier de extremă dreapta, n.

r.

), ei bine, ar trebui să tresară acum”, a mai punctat el.

Citește mai mult pe Panorama.

ro

Lasă un răspuns